Moştenirea lui Trump

Oricine a călătorit în SUA a constatat că negrii sunt discriminaţi pozitiv, atât în aparatul federal, cât şi în cel al statelor. Ce urmează să se mai întâmple, pentru a satisface apetitul demolator al doamnei Kamala Harris, despre care cei mai avizaţi spun că ar fi adevăratul preşedinte al SUA?

Ce s-a întâmplat la ultimele alegeri prezidenţiale ştim cu aproximaţie. Dar ceea ce urmează pare a fi cu adevărat îngrijorător. Poţi să dai un semnal tuturor grupurilor minoritare că vor beneficia de mai mult respect şi o mai bună aşezare în societate. Numai că acest mesaj poate să sune ca o invitaţie nu la schimbarea paradigmei istoriei americane (s-a mai văzut în câteva rânduri), ci la răsturnarea ei, printr-un asalt fie insidios şi tenace, fie revoluţionar şi demolator, împotriva fundamentelor istoriei şi statului american. Ceea ce am văzut în lunile mişcării BLM este un fel de „degradare nervoasă” (Gilbert Murray). Renunţarea unei civilizaţii la ceea ce are propriu este proba că ea a intrat în perioada de destrămare, care prefigurează de regulă dezintegrarea. Spune un alt englez ilustru, Arnold Toynbee, în monumentala sa sinteză A Study of History, că societăţile „constituie baza comună pe care se desfăşoară câmpurile de activitate ale unui număr de fiinţe omeneşti, care sunt, ele însele, organisme vii, dar care nu pot ajunge să facă să se înalţe un uriaş după chipul şi asemănarea lor… şi odată înălţat acest uriaş să îi insufle căldura vie a vieţii lor în trupul nematerial. Energiile individuale ale tuturor fiinţelor omeneşti care constituie aşa-zişii „membri” ai unei societăţi înfăţişează forţele vitale a căror acţiune creează, treptat, istoria acelei societăţi şi durata ei. Textul ar merita analizat în detaliu şi cu luare aminte. Bref: toate energiile, care sunt expresia forţelor vitale creează istoria şi îi determină durata. Americanii au recunoscut de mult, în practica politică, dar şi în concepţia istorică, rolul ecumenic al acestor „energii vitale” în proiectul lor statal şi societal. Nu s-a demonetizat discursul politic american în aşa fel încât să fie nevoie ca noul preşedinte să proclame sfârşitul „supremaţiei albilor”. Dar ce istoric, antropolog, sociolog ori politolog american nu respectă abolirea sclaviei negrilor şi eliminarea reziduurilor de discriminare rasială? A venit cumva Joe Biden după un regim de apartheid, de tip sud-african, ca să proclame pe calul alb (scuze, orice dar nu alb, ca să nu se simtă jignită doamna vicepreşedinte), în chip mesianic, ca să proclame sfârşitul devierii istorice a lui D. Trump şi începutul unei noi eliberări? Pentru că orice a întreprins noul preşedinte, într-o cadenţă aiuritoare, vrea să ne spună că moştenirea lui Trump trebuie aneantizată. O asemenea furie nervoasă a discreditării unui predecesor nu am ştiinţă să se mai fi întâmplat în istoria prezidenţială americană. Ea dezvăluie un radicalism absurd, impropriu valorilor civilizaţiei americane şi cu accente de vendetă demne de pretinsele schimbări de regim din republicile bananiere latino-americane. Gabriel Garcia Marquez ar fi uluit, probabil, să facă asocieri între cele două spaţii, cândva separate de un veritabil hău istoric.

Furia răzbunării devoalează în fapt frustrare. Moştenirea lui D. Trump va renaşte, dacă America va mai fi să fie fanionul civilizaţiei creştine şi liberale, euro-atlantice. Pentru că D. Trump i-a invitat să se trezească din inerţie şi naivitate, nu doar pe americani, ci şi pe europeni. Liderii europeni au demonstrat însă că nu întâmplător sintagma Bătrânul continent este despre decrepitudine şi nu despre înţelepciune. Să îi vezi pe „marii” Europei încolonaţi să obţină graţiile lui Putin, să îndulcească sancţiunile împotriva regimului său ori să ignore semnele rău prevestitoare ale puterii chinezeşti, e semnalul răvăşitor al faptului că Europa nu doar a îmbătrânit, dar e pregatită să abandoneze orice ambiţie majoră. S-au săturat de tutela americană şi se pregătesc să se alinieze în trena celei turanice. Mai poţi adăuga viaţă într-un organism obosit, despre care Lenin spunea cândva că odată cu bunăstarea îşi fabrică şi funia, dacă îi aduce un profit bun? Cum altfel să evaluezi încăpăţânarea Germaniei de a continua proiectul Nord Stream şi de a colabora cu Rusia în orice condiţii? Să uităm că am mai văzut asta în istorie? Şi cu ce consecinţe!

Europa de Est a înţeles mai bine mesajul lui Trump. Deloc întâmplător, fostul preşedinte a inclus-o în planurile strategice americane. Deocamdată nu ştim când ne vom mai întâlni cu semnale atât de încurajatoare. Istoria dezvăluie limpede că preşedinţii democraţi ai SUA nu au depăşit nivelul declaraţiilor de bune intenţii faţă de est-europeni.

Mihai Dorin este istoric şi publicist