Multe și mărunte: Astra rămâne depunctată

sâmbătă, 15 februarie 2020, 02:43
5 MIN
 Multe și mărunte: Astra rămâne depunctată

 

Tribunalul Arbitral al Sportului (TAS) a decis respingerea apelului formulat de AFC Astra, în urma hotărârii comisiilor de licenţiere ale FRF. În 20 decembrie 2019, Comisia de apel pentru acordarea licenţei cluburilor a soluţionat apelul formulat de AFC Astra împotriva hotărârii instanţei de fond de sancţionare ca urmare a încălcării cerinţelor de monitorizare financiară. Clubul a fost sancţionat cu deducerea a trei puncte din clasamentul sezonului în desfăşurare, pentru încălcarea articolului 61 bis. alin. 3 privind lipsa datoriilor financiare restante către asigurările sociale/ autorităţile fiscale.

O şansă olimpică pentru poloişti

Echipa naţională de polo a României va participa la turneul preolimpic din Olanda în locul Argentinei, care s-a retras. Argentina a renunţat să participe la turneul de la Rotterdam, programat între 22 şi 29 martie, iar FINA a nominalizat România pentru a-i lua locul. România va face parte din Grupa B, alături de Croaţia, Olanda, Rusia, Germania şi o reprezentativă din Asia. În Grupa A vor evolua Georgia, Canada, Brazilia, Muntenegru, Grecia şi o altă naţională din Asia. Echipele sunt împărţite în două grupe de câte şase echipe la turneul preolimpic. Primele patru formaţii clasate se califică în sferturi, iar ocupanetle locurilor 1-3 merg la Tokyo.

Interes enorm pentru Euro 2020

Mai mult de 28 de milioane de solicitări de bilete au fost înregistrate până acum pentru meciurile de la UEFA EURO 2020, arătând astfel un nivel de interes nemaiîntâlnit pentru această ediţie specială, prima organizată pe întreg continentul, informează FRF. UEFA Euro 2020, turneu organizat în 12 oraşe din Europa cu ocazia aniversării de 60 de ani, a stabilit un record privind procesul de achiziţie a biletelor. În etapa de vânzare dedicată naţiunilor deja calificate, în decembrie 2019, 8.977.427 de tichete au fost solicitate de către suporteri, cerere de trei ori mai mare decât în aceeaşi fază la UEFA Euro 2016. Contabilizând şi succesul procesului de vânzare pentru publicul general din perioada 12 iunie – 12 iulie 2019, când au fost solicitate 19,3 milioane de bilete, rezultă un total de 28,3 milioane de tichete pentru care fanii au aplicat în platforma UEFA. Disponibile au fost doar 2,5 milioane. Interesul pentru Euro 2020 este de două ori mai mare decât cel pentru UEFA Euro 2016, fiind cea mai mare cerere de bilete din istorie.

Petrolul se întăreşte

Jucătorii Serge Yban Malolo Ekollo şi Andrei Răuţă au semnat contracte cu FC Petrolul. Mijlocaşul camerunez va juca, până la finalul actualei stagiuni, pentru FC Petrolul Ploieşti, el fiind împrumutat de la prim-divizionara Astra Giurgiu. Născut pe 20 august 1998, la Yaoundé, Ekollo a evoluat, ultima dată, la Dunărea Călăraşi, bifând 16 prezenţe şi trei goluri marcate în ediţia în curs a Ligii a II-a. Andrei Răuţă a semnat un angajament valabil pentru un sezon şi jumătate cu clubul „galben-albastru”. În vârstă de 24 ani (1.89 metri), fundaşul central născut la Roman vine de la Academica Clinceni, acolo unde, în sezonul de toamnă, a jucat 14 meciuri în Liga 1. Anterior, Răuţă evoluase pentru EA Guingamp B, Astra Giurgiu, Bucovina Pojorâta şi CS Baloteşti.

Federer se conservă pentru Paris

Roger Federer (3 WTA) va disputa doar turneul de Grand Slam de la Roland Garros în sezonul pe zgură din acest an, a declarat agentul tenismenului elveţian, Tony Godsick. În 2017 şi 2018, Federer nu a jucat niciun meci pe zgură. Anul trecut, el a evoluat şi la Roma, şi la Madrid, turnee la care a ajuns în sferturi, precum şi la Roland Garros, unde a fost eliminat în semifinale. Acum, însă, jucătorul de 38 de ani a ales să joace numai la turneul parizian. În ultimii ani, Federer a renunţat să participe la mai multe turnee, în scopul de a-şi prelungi cariera în tenis. Acesta este cel de-al XXII-lea sezon de tenisman profesionist. Deţinătorul recordului de trofee de Grand Slam, 20, a fost eliminat în semifinale la Australian Open, luna trecută, şi probabil nu va juca decât la Indian Wells şi Miami până la Roland Garros, unde are singur titlu, obţinut în 2009.

Pelé îşi contrazice fiul

Fostul mare fotbalist Pelé, care va împlini în octombrie 80 de ani, a negat faptul că suferă de depresie şi că trăieşte retras, aşa cum a susţinut fiul său. „Sunt bine. Continui să-mi accept limitările fizice în cel mai bun mod posibil, dar intenţionez să ţin mingea în joc. Am zile bune şi zile rele. Asta este normal la vârsta mea. Nu îmi este teamă, sunt hotărât, încrezător în ceea ce fac. Nu evit să îmi îndeplinesc angajamentele din programul meu mereu încărcat”, a declarat într-un comunicat Pelé, singuru fotbalist care a câştigat Cupa Mondială de trei ori.Potrivit fiului său, Edinho, Pelé are probleme de sănătate din cauza cărora nu se poate deplasa corect, astfel că este deprimat. Fiul lui Pelé, Edinho, a vorbit pentru TV Globo despre problemele tatălui său.

Teste de sarcină ilegale

Asociaţia franceză a handbalistelor şi handbaliştilor profesionişti (AJPH) a anunţat într-un comunicat, că teste de hormoni de sarcină au fost efectuate fără consimţământul jucătoarelor unui club din liga profesionistă franceză. „Analize ale nivelului hormonilor Beta hCG pentru descoperirea sarcinilor ar fi fost prescrise de medic fără consimţământul jucătoarelor. După ce a intrat în posesia reţetelor care atestă aceste analize, AJPH a trimis o scrisoare clubului şi medicului şi a informat instanţele şi partenerii sociali. Acest tip de control este totalmente ilegal, încalcă viaţa privată a jucătoarelor şi aduce o gravă atingere intimităţii lor”, se arată în comunicatul AJPH, în care nu se precizează numele clubului.Contactată de AFP, Liga Feminină de Handbal (LFH) a indicat că a luat legătura cu clubul în cauză şi aşteaptă explicaţii. Conform France TV Sport, ar fi vorba de gruparea Nantes Atlantique Handball.

           

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii