Mulţumiri Astrei? Nu, Iaşului!

Deşi dezagreez expresia devenită şablon, hai să zicem că CSM Poli Iaşi a realizat o performanţă istorică în fotbalul ieşean. Nu neapărat pentru că echipa a egalat cea mai bună clasare ieşeană “all time” sau pentru că are potenţialul de a o depăşi şi, în curând, de a egala recordul Iaşului şi în Cupa României. Ci pentru că la Iaşi, vorba prozatorului din Humuleşti, altă făină se macină la moară. Iaşul împlineşte 58 de ani de la prima condică semnată pe întâia scenă fotbalistică a ţării, însă 80% din numărul prezenţelor au însemnat lupte amarnice pentru evitarea retrogradării. Acum, împlinim al treilea an de când Iaşul fotbalistic nu mai are astfel de emoţii. De loc întâmplător, acest fenomen este în legătură cu momentul în care sistemul competiţional al Ligii I s-a schimbat fundamental, dar discuţia este prea lungă şi nu are legătură cu fondul problemei.

La capătul unei opere literare, cu fundament (mai mult sau mai puţin) documentar există un capitol numit “mulţumiri”, în care autorul îşi exprimă gratitudinea faţă de cei care l-au ajutat să-şi ducă opera la capăt. Cui trebuie să mulţumească amatorul ieşean de fotbal pentru bucuria adusă la sfârşit de iarnă, intrarea în play-off? În primul rând, la mintea cocoşului, jucătorilor, care au evoluat pe teren şi au obţinut punctele necesare calificării. Este drept, ca niciodată, planetele s-au orientat spre Iaşi şi, mai ales, spre cei care au considerat că în fotbalul nostru mai există un dram de corectitudine. Este drept că ieşenii au făcut un meci modest contra Viitorului, dar acest rezultat nu are efectul unui eliminatoriu din Cupa României, ci un simplu scor adunat într-un clasament, care a decis, perfect regulamentar, că echipa CSM Politehnica merită să meargă în play-off. Aşa cum s-a mai subliniat în acest ziar, meritul principal aparţine antrenorului, Flavius Stoican, care a adus un stil de joc şi o modalitate de abordare total atipice tradiţiei ieşene. Într-un fotbal ieşean în care obiectivul tradiţional este primul loc de deasupra LINIEI, într-un fotbal bazat pe apărare şi (eventuale) contraatacuri, pentru a se sfărâma prejudecăţile, era nevoie de un antrenor nebun, ca Flavius. Un antrenor fără rezultate, fără palmares, dar ce antrenor cu palmares a făcut treabă bună la Iaşi? Pe lângă tot  ceea ce s-a scris în articolele dedicate lui Stoican, mai putem adăuga eleganţa cu care a rezolvat conflictul cu Mihalache şi incompatibilitatea de început dintre vedeta Andrei Cristea şi jucătorii exotici nou-veniţi în Copou. Trecând şi peste banca tehnică, merită gratitudine şi conducerea administrativă, în frunte cu Adrian Ambrosie, asta deşi unii suporteri au reproşat “Ziarului de Iaşi” că n-a pomenit de numele acestuia într-un articol dedicat abordării tactice. Gafele de la începutul mandatului, taxate de presa ieşeană, au fost înţelese pe deplin de noul manager, care a priceput din mers că a trecut la o fază superioară de management (de la Navobi, la CSM Poli) şi a reacţionat pozitiv la critici.  Cel alintat  “Aţă” nu s-a supărat de critici, ca unii suporteri “mămoşi” care au umplut blogurile şi forumurile, ci a acţionat în consecinţă, prefigurând ideea că Iaşul nu are nevoie de conducători de import, cu 24 de măsele, crescuţi pe malurile Dâmboviţei-apă-dulce.

Venind în treacăt vorba de importuri, să vorbim de mulţumiri de export. Mulţumim, Astra? Haida-de! Numai într-un fotbal în care obsesia blaturilor nu s-a încheiat încă, mai poate fi vorba de mulţumiri adresate unei echipe care şi-a apărat corect şansele. Mai ales, că două puncte în plus în clasamentul play-off nu strică de fel unei formaţii cu şanse (atâtea câte sunt) la reprezentare europeană. Da’, dar ce-a zis Edi Iordănescu? Dar ce zicea Ionuţ Popa care ura succes Stelei la câştigarea titlului, înainte de a o învinge în meci direct? Mai degrabă, dacă ar fi să exportăm o parte din gratitudinea noastră, am zice “mulţumim, Dinamo”, sau – mai exact – am mulţumi celui care a venit la Iaşi ca sponsor şi a plecat ca împrumutător, Ionuţ Negoiţă. Când exporţi trei sferturi din linia de fund ca să-ţi acoperi datoriile, nu poţi intra în play-off şi, mai ales nu poţi trece de o echipă gen CSM Poli Iaşi. Cum nici Negoiţă nu şi-a dorit un asemenea export, n-are sens să mulţumim nici dinamoviştilor.

Aşadar, deocamdată Iaşul fotbalistic este foarte liniştit. A trecut un hop greu şi va juca relaxată zece meciuri în care va încerca să mai treacă un pârleaz. Nu să facă reciprocităţi albe pentru zile negre, cum speculează unii-alţii. Ci pentru Iaşi, pentru CSM, pentru CSMS, pentru fosta şi viitoarea Politehnica. Să fie cu noroc!

PS: Atâta timp cât finanţarea sportului ieşean a fost sistată sau amânată de către Primărie, amânăm şi noi, “sine die”, mulţumirile adresate oficialităţilor locale.