Nicodimîci

Povestea, spre a-mi contrage o sintagmă din Arghezi, începe anecdotic, la imperfect. Era mai ieri-alaltăieri, pe seară, când mă adunasem înfrigurat în jurul ceşcuţe de ceai (cu inerenta feliuţă de lămâie, obicei „slav”, na!). O oră „moartă”, fără telefoane, mesaje pe Facebook şi email-uri. Adică o clipă de rai mediatic în mijlocul unui infern clocotitor. Ei, bine, tocmai atunci, conform binecunoscutului principiu care îţi aruncă, invariabil, bucuria în scârbă, sună telefonul. Alio? Palatalizarea consoanei, prin părţile noastre, e semn fatal că în secunda următoare auzi vorbă rusească. Da, răspund. Ia o Fiodora Nicodimîcea. Zău?! Da de unde până unde? – spun la repezeală, amintindu-mi că „Nicodimîci” (de fapt „Nicodimovici”) e patronimicul unui fost parlamentar democrat, originar din satul Gaidar, Găgăuzia. Păi, zice doamna, noi am vrea să vă spunem că Fiodor Nicodimîci…

Că e bun, deştept, săritor la nevoie, că s-a bătut pentru găgăuzi, că a făcut şi-a dres: o mie şi unul de poncife pe care le-am auzit – comprimate în jumătate de minut – despre un viitor candidat independent în circumscripţia uninominală Comrat. Bine, reuşesc să mă strecor în cele din urmă pe sub torentul verbal, dar, să nu vă fie cu bănat, sunt hăt de la Chişinău, ce treabă, fie şi teoretic, aş avea cu impecabilul dvs. candidat? Cum de la Chişinău, întreabă femeia aproape revoltată, că Parascovia Vasilevna a zis că „lista-i toată de aici”…

Deci listă, termen de ordine, cheie în bulibăşeala care începe. Cineva, carevasăzică, a avut grijă (şi tenacitate!) s-o întocmească; sau, cum îmi spunea un prieten din presă, s-o cumpere, prilej cu care am aflat că numărul meu de telefon, ca şi ale atâtor altora care se credeau ca mine la adăpostul anonimatului îndărătul unor cifre ce s-au dovedit indiscreţia însăşi, e tranzacţionabil. Exact ca în episodul acela – dintr-o veche peliculă sovietică – când, în curtea unei puşcării, unui deţinut mai stingher i se cere, pe un ton ce nu admite contradicţia, dintele de aur; iar când omul observă, cu bun-simţ, că dintele el al lui, i se arată cu degetul în fundal o grupare sumbră de fălci nebărbierite şi cărnuri revărsate, acoperite cu un maiou slinos: „Nu este al tău şi nici al meu, ci al lui!”.

Am devenit, cu alte cuvinte, acum la propriu şi palpabil, o masă de manevră, har internetului de unde poţi scoate, dacă te opinteşti mai tare, şi copite de cai morţi. Nu se mai mulţumesc, ca acu’ două, trei mandate, să-i bage pliante în cutia poştală ori să ţi le îndese în palmă, când te abordau pe stradă, fie că erai grăbit, fie că mergeai agale, cu gândul cine ştie pe unde. Arsenalul de persuadare a „cetăţeanului turmentat” s-a îmbogăţit enorm între timp, recurge nonşalant la tehnologicale, e complicat, adică, profitabil de cele mai noi achiziţii în domeniu. M-am enervat, bineînţeles, dar o clipă mai târziu mi-am dat seama ce prilej goliardic de amuzament mi-a picat: să te sune, într-o după-amiază ce părea că va sfârşi netulburată, o tanti nu de oriunde, ci din Comratul rusofil şi şovin prin contaminare simpatetică şi să te ia tam-nesam – cu o voce guşată, din care simţi aproape fizic cum se scurge distincţia, aerul impozant – cu zaharicale despre Nicodimîci, o dulceaţă de candidat, cu şcoală de miliţian absolvită în epocă la Kiev şi care a plimbat cu abnegaţie timp de decenii tot felul de hârţoage pe culoarele Internelor noastre de atunci…

Azi, după câteva zile în care am apucat, pasămie, să uit cu desăvârşire eşuata tentativă de racolare ca alegător, mă pomenesc, la fel de intempestiv, cu un alt telefon, de la acelaşi număr (semn că, în campanie, nu dezarmează nimeni). Da? Fiodor Nicodimîci, mî hoteli vam scazati… N-am mai avut răbdarea să aflu ce-au vrut doamnele să-i spună iubitului lor candidat: „Puneţi, vă rog frumos, o bifă în dreptul numărului meu de telefon şi mai slăbiţi-mă cu Nicodimîci: îi avem pe-ai noştri, berechet, în capitală”.

Ghenadie Nicu este corespondentul "Ziarului de Iaşi” în Republica Moldova

Publicitate și alte recomandări video