Noua normalitate

Legea veche (Biblia, de exemplu) spunea scurt şi clar pentru tot prostul: să nu ucizi, să nu furi, să nu minţi, să nu tânjeşti după ceea ce aparţine aproapelui tău etc. Era un îndemn moral în primul rând, era o delimitare clară a binelui şi a răului. Toate încălcările de lege erau pedepsite fără drept de apel cu izgonirea din societate sau cu moartea, adică cine le încălca demonstra că nu merită să trăiască în lumea respectivă sau pe lume, în general, pentru că nu ştia să respecte conceptul de bine. Noua lege, cea democratică, nu mai ţine de morală şi este una extrem de perversă, pornind chiar de la formularea ei. Ea nu spune ca pentru idioţi că nu ai voie să ucizi un alt om, de exemplu, pentru că e rău, e anormal, ci că, dacă o faci, îţi asumi responsabilitatea faptelor şi rişti să fii pedepsit. Care pedeapsă nu mai e cu moarte, oricât de strigătoare la cer vor fi faptele tale: "Uciderea unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi". Altfel spus: ai voie, dar plăteşti… Pe scurt, fără nicio exagerare, legile îmi sunt martor, azi poţi face absolut tot ce vrei pentru că nu-ţi va tăia nimeni capul, vei plăti doar cu ceva bani sau cu ani din viaţă, după care vei redeveni curat. Dacă vecinii se uită urât la tine după ce ieşi, îi poţi omorî şi pe ei sau te poţi muta oriunde vrei în lume. Caracterul moral şi etic al faptelor sunt excluse complet.

Nici înainte nu era perfect pentru că puteai fi omorât sau renegat de societate din aproape orice motiv: dacă erai negru, dacă arătai ca o vrăjitoare, sau ziceai că Pământul e rotund etc. De multe ori mureai chiar din greşeală sau din neatenţie. Azi viaţa îţi este garantată cu orice preţ, cu absolut orice preţ, ceea ce iarăşi este exagerat. Poţi să fii Dracul în persoană, nu-ţi va lua nimeni viaţa legal. Nu există nicio faptă pe lumea asta care să te recomande pentru un ştreang. Pare ideal, dar nu e, pentru că trebuie să existe o limită undeva, iar aceasta a dispărut. Azi, dacă eşti puţin organizat şi te duce capul, poţi, în calitate de criminal în serie, hoţ sofisticat sau pervers maxim, să îţi faci un drum sigur, fără griji şi fără conştiinţă prin viaţă, zilele fiindu-ţi protejate cu cea mai mare grijă de către stat.

Mai mult decât atât. În prezent poţi chiar să fii înţeles de alţii ca tine şi scos basma curată. Eşti hoţ? Asta e din cauză că vii dintr-o familie săracă, se explică, poţi fi iertat. Eşti bătăuş? Cu siguranţă ai fost şi tu bătut când erai copil şi de aia, se înţelege. Pedofil? Păi, se mai întâmplă, tot din copilărie ţi se trage, nu e vina ta. Apar imediat reprezentanţii asociaţiei internaţionale de pedofili cu psihologi o mie şi demonstrează că e normal să faci ceea ce faci… Ba chiar că ar trebui să ceri legiferarea unei căsătorii cu minori. Ce naiba, doar s-au scris şi cărţi mişto pe tema asta, nu? Lolita, de exemplu, de mare succes. Deci e clar, după 2, 3 ani de închisoare ieşi fericit la soare şi la agăţat.

Îţi place să mănânci carne de om şi din când în când mai furi câte o pulpă de la morgă? Care e problema, n-aţi văzut prin filme? Se poartă… Nu eşti primul, nici ultimul, se încadrează, eşti normal.

Normalitatea lipsită de morală şi-a pierdut cu totul înţelesul, scopul, criteriile. Normalitate nu mai e nimic şi e totul în acelaşi timp. Tot ce e pe Planeta Albastră e normal, că dacă nu era nu mai exista, nu? Ştii ce e anormal? Un extraterestru, o explozie a planetei care ar distruge tot, Dumnezeu însuşi, pentru că asta nu se vede la orice pas. Abia aia a rămas anormal…

Normalitatea nu mai are limite. Să furi e normal, "mai" normal decât să munceşti cinstit, hoţii sunt norma actuală, ei fac legea, ei sunt modelele de urmat, ei sunt adevăraţii meseriaşi. Să tânjeşti după bunul sau femeia altuia e chiar recomandat pe toate posturile, sănătos pentru psihic şi fizic, revigorant. Poţi să tânjeşti şi după soţul şi după soţia vecinului în acelaşi timp pentru că deviaţiile sexuale tot normale sunt, şi de orice natură ar fi ele, relaţiile între acelaşi sex, cu ambele deodată, cu animale, cu plante, cu obiecte, nu contează, se încadrează, psihologii au demonstrat… Şi tot la modă sunt şi tot recomandate, nu e bine să te opui, dacă vrei să nu fii exclus din lumea în care trăieşti şi să nu fii considerat uşor "închistat", "învechit" şi îngust în gândire.

"Să nu minţi", asta e chiar hilar. Cum să nu minţi, frate, se poate face ceva fără minciună? Hai să fim serioşi…

Până şi să omori e normal, pentru că legitima apărare, după lege, e mai mult o glumă decât ceva ce poate fi aplicat. Criminalul are drepturile lui pentru că e şi el om. Nu e un animal care nu mai merită să trăiască pentru că a demonstrat că nu ştie să aprecieze viaţa altui om. Poţi să omori liniştit pe oricine vrei tu şi câţi vrei, ca în Vestul Sălbatic, pentru că nu vei primi decât o condamnare de câţiva anişori la închisoare, adică un trai fără de griji sub protecţia gratiilor. Care şi aia poate fi redusă dintr-o mie de motive.

Oricât ai căuta nu găseşti ceva care să se încadreze perfect în ceea ce cândva se numea "anormal". Totul este explicabil, s-a mai întâmplat şi se va mai întâmpla, nu e condamnabil. Poate fi eventual dezbătut în mass media drept ceva senzaţional, dar în niciun caz anormal. Ca să nu mai vorbim că însuşi senzaţionalul a devenit normal, culmea culmilor! Zilnic găseşti lucruri senzaţionale oriunde mergi, sau le primeşti gata filmate şi aranjate pe vreun cont de socializare. Senzaţionalul a devenit rutină. Ce a mai rămas din el, dacă se întâmplă în fiecare zi? La un moment dat chiar, dacă eşti obosit după o zi de muncă, îi mai dai naibii pe toţi cu atentatele lor, cu accidentele nucleare, cu cataclismele lor naturale sau cu ce-o mai fi care ameninţă în orice clipă existenţa universului, că te-ai săturat…

Şi aşa ne-am obişnuit. Ce ar fi viaţa noastră acum fără normalul asta? Cine s-ar mai putea întoarce la normalul ăla vechi şi plictisitor? E atât de departe…

Uite, cu ucigaşii ăştia de copii, ce mare scofală poate să li se întâmple acum? Mai mult decât puşcărie ce poate să primească? Nimic. Dar oare poate fi comparată puşcăria cu uciderea cu sânge rece şi în chinuri groaznice a unui om? Poate fi pus semnul egalităţii între 1000 de ani de pârnaie în condiţii de securitate maximă şi ţipătul unui copil din momentul morţii? Eu cred că nu, şi zic că fiecare om gândeşte în sinea lui la fel, nu are cum să nu o facă, doar că democraţia crede cu totul şi cu totul altfel. Democraţia de azi zice că gândeşte la rece, că ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte este o aberaţie inumană, că toţi oamenii suntem la fel şi merităm aceleaşi drepturi. Ceea ce e o mare idioţenie şi o mare contradicţie în acelaşi timp. Democraţia actuală e un paradox ce se târăşte, dar crede că zboară. Cum poţi să susţii cu atâta ardoare şi să impui tuturor diversitatea, dar în acelaşi timp să zici că toţi suntem la fel? Cum poţi să nu vezi evidentul: că unii merită mai mult decât alţii să trăiască, dar nu o fac, şi că unii se chinuie mai mult decât alţii să moară şi nu pot. Comunismul a fost urât? N-aţi văzut nimic…

Briscan Zara este scriitor şi publicist