O componentă a trupei Pussy Riot, pe lista de urmărire şi capturare a Rusiei

marți, 26 aprilie 2022, 14:57
1 MIN
 O componentă a trupei Pussy Riot, pe lista de urmărire şi capturare a Rusiei

Ministerul de Interne din Rusia a inclus-o pe Maria Aliojina, componentă a trupei feminine de punk Pussy Riot, pe lista persoanelor date în urmărire şi capturare, după ce ea a fost condamnată săptămâna trecută la o pedeapsă cu 21 de zile de închisoare şi nu s-a prezentat pentru a fi încarcerată, relatează marţi EFE.

Aliojina, născută în 1988, a apărut în baza de date a persoanelor date în urmărire de Ministerul de Interne, potrivit agenţiei oficiale TASS.

În data de 21 aprilie, un tribunal din Moscova i-a înlocuit pedeapsa de un an de arest la domiciliu, cu o pedeapsă de 21 de zile de închisoare.

În septembrie 2021, ea fusese condamnată pentru apelurile sale de participare la proteste împotriva restricţiilor sanitare impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

De la începutul anului 2022 componenta trupei Pussy Riot a fost arestată de mai multe ori şi a petrecut 90 de zile în arest administrativ.

Aliojina a participat la manifestaţii de sprijin pentru opozantul rus Aleksei Navalnîi, care au avut loc la începutul anului 2021 şi care au fost reprimate violent de poliţia rusă.

După cum a declarat pe contul său de Telegram organizaţia de apărare a drepturilor omului Apologia, Aliojina a încălcat de nenumărate ori termenii arestului său la domiciliu.

În peste două ocazii ea s-a întors mai târziu la domiciliu decât ora prevăzută, iar pe 30 martie şi-a tăiat brăţara electronică din jurul gleznei, cu care era monitorizată.AGERPRES

Comentarii