O creşă de milioane

miercuri, 13 iunie 2018, 12:30
1 MIN
 O creşă de milioane

Primăria celui mai mic oraş din judeţ solicită o creşă „la cheie“. Proiectarea şi execuţia acestui obiectiv – prevăzut de altfel în Programul Naţional de Dezvoltare Locală – este subiectul unui anunţ de licitaţie afişat pe Sistemul Electronic de Achiziţii Publice.

Suma de la care licitaţia porneşte în sens descrescător este 2,73 milioane de lei. Clădirea va avea un singur nivel, de aproape 1.000 mp, şi va fi ridicată pe un teren cu o suprafaţă de peste două hectare pus la dispoziţie de Primăria Podu Iloaiei. Câştigătorul licitaţiei urmează să predea obiectivul cu toate dotările necesare pentru primirea a 60 de copii antepreşcolari. Ofertele pot fi depuse până pe 2 iulie, iar termenul de predare este de trei ani de la data semnării contractului. 

 

 

Comentarii