O minciună despre cerealele din Ucraina demontată: din 3 milioane de tone care au intrat în România, doar 4 probe au avut probleme

marți, 27 februarie 2024, 11:11
3 MIN
 O minciună despre cerealele din Ucraina demontată: din 3 milioane de tone care au intrat în România, doar 4 probe au avut probleme

O minciună despre cerealele din Ucraina demontată de autorităţile româneşti. Din totalul de peste 3,439 milioane de tone care au intrat în România în ultimii doi ani, doar la patru probe au fost identificate probleme, potrivit unor documente obţinute de PRESShub.

Una dintre principalele acuzaţii ale fermierilor români cu privire la cerealele care au intrat în România din Ucraina este cea conform căreia acestea nu ar îndeplini standardele UE privind folosirea pesticidelor şi siguranţa alimentară.

“Ei au preţuri mult mai mici”

„Binenţeles, ei au preţuri mult mai mici, pentru că nu au nicio impunere, pe când noi respectăm nişte norme europene, folosim produse cu toxicitate mică. Ei folosesc grupa I, noi folosim grupa a IV-a, ca idee…”, declara, de exemplu, un fermier din Iaşi, în ianuarie.

„Traderii care sunt cumpărătorii de cereale şi din România şi de peste tot vor cumpăra cerealele din Ucraina datorită faptului că au un preţ mai mic.

Preţul mai mic se datorează faptului că acolo nu a fost niciun barem la pesticide”, afirma un alt fermier din România, Dimitrie Muscă.

În timpul protestelor fermierilor, aceştia a susţinut că importurile de cereale aduse din Ucraina ar trebui interzise din cauza nivelului de toxicitate din pesticidele folosite.

Fermierii susţineau că grâul adus din Ucraina are un preţ mult mai mic faţă de cel din România, dar şi o calitate foarte proastă. În plus, ei mai ziceau că ucrainenii folosesc pesticide foarte toxice, interzise chiar în Uniunea Europeană.

Datele obţinute de PRESShub de la Direcţia Regională Vamală Iaşi şi de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor contrazic aceste speculaţii.

Astfel, potrivit documentelor oficiale, pe teritoriul României au intrat, în 2022 şi 2023, peste 3,4 milioane de tone de cereale din Ucraina.

„Cantităţile de cereale din Ucraina, care au intrat în ţară în anul 2022 şi 2023 prin Birourile Vamale de Frontieră din aria de competenţă a Direcţiei Regionale Vamale Iaşi şi care au avut ca destinaţie birourile vamale din România: 3.439.660,15 tone”, arată Direcţia Regională Vamală Iaşi, la solicitarea PRESShub.

În acelaşi timp, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVA) a transmis PRESShub că în cei doi ani de la invazia extinsă rusească în Ucraina, deci 2022 şi 2023, a controlat aproape 90.000 de transporturi de cereale care au intrat sau tranzitat românia.

Posturile de control de frontieră

„La nivelul posturilor de control de frontieră nu au fost identificate depăşiri ale limitelor maxime admise de substanţe chimice pentru cerealele importate în România”, arată ANSVA.

Mai mult, autoritatea menţonează că în România în anul 2023, la nivelul depozitelor de seminţe de consum, au fost prelevate un număr de 337 de probe de cereale şi de seminţe din Ucraina pentru efectuarea testelor care să arate dacă produsele corespund sau nu cu normele europene.

În urma testelor, au fost identificate neconformităţi la 4 dintre aceste probe, însă doar într-o situaţie a fost vorba de un nivel de pesticide care depăşeşte limitele admise.

„Neconformităţile înregistrate au fost reprezentate de:

– nivelul maxim admis de reziduuri de pesticide pentru o probă de seminţe de floarea soarelui;

– nerespectarea prevederilor legislaţiei europene privind transabilitatea specifică pentru soia modificată genetic autorizată în cazul a 3 probe”, se arată în răspunsul ANSVSA pentru PRESShub.

SURSA: presshub.ro

 

Comentarii