O Românie liberală şi un partid asemenea

Un partid liberal care să lupte pentru dreptul cetăţenilor români de a vorbi în orice limbă doresc pe teritoriul statului român, pentru dreptul femeilor la salariu egal, la reprezentare reală, la avort etc., pentru drepturile persoanelor din comunitatea LGBT (inclu­siv pentru dreptul lor de a se căsători între ele), pentru drepturile copi­lului, pentru dreptul de vot acordat şi persoanelor care au drept legal de şedere in Romania, pentru dreptul neîngrădit la asociere (inclusiv la asociere politică) şi la protest paşnic, pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi – şi aşa mai departe.

Un partid liberal care să recunoască faptul că tratamentul aplicat romilor este intolerabil, că antisemitismul care a marcat masiv România de la 1866 până în 1944 şi din a doua jumătate a anilor ’50 până în prezent este intolerabil – că, în general, rasismul, sexismul, homofobia, ura faţă de alteritatea etnică şi toate celelalte tipuri de discriminare sunt intolerabile.

Un partid liberal care să afirme că naţionalismul etnic pe care s-a format identitatea naţională românească modernă este criminal – şi care să militeze pentru refacerea identităţii naţionale pe baza valorilor civice, astfel ca loialitatea unor grupuri faţă de statul roman să nu mai fie pusă în discuţie din considerente etnice, religioase sau de altă natură. Un partid liberal care să fie făţiş ostil BOR – nu unei anumite religii, ci unei instituţii pământeşti cu o putere excesivă asupra cetăţenilor. Un partid liberal care să impună laicitatea la nivelul instituţiilor publice.

Un partid liberal care să impună administrarea instituţiilor publice în manieră neutră şi transparentă, sub controlul cetăţenilor.Un partid liberal care să militeze agresiv împotriva tuturor legilor şi practicilor anticoncurenţiale.Un partid liberal care să se opună jefuirii de către instituţiile publice a firmelor private prin controale subiective şi abuzive. Un partid liberal care să susţină sindicatele ca formă de organizare a angajaţilor prin care aceştia să poată negocia salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune.

Un partid liberal care să se opună agresiv acelor manageri incapa­bili să organizeze producţia de bunuri cu valoare adăugată ridicată şi a căror singură „competenţă” e capacitatea de a exploata salariaţii în moduri intolerabile din perspectiva drepturilor omului. Nu putem depăşi nivelul de ţară în curs de dezvoltare dacă menţinem practicile prădătoare (ale statului faţă de firme şi ale firmelor faţă de angajaţi). Un partid liberal care să respecte demnitatea şomerilor şi a persoa­nelor în vârstă prin modalităţi crea­tive de a finanţa programe sociale.

Un partid liberal care să militeze ferm pentru o politică externă întemeiată exclusiv pe dreptul internaţional şi pe noţiunea de cetăţenie civică. Un partid liberal care să condamne acţiunile din trecut ale statului român care au încălcat aceste principii: anexarea Cadrilaterului în 1913, invadarea militară şi anexarea „Basarabiei” în 1918, in­va­darea militară şi jefuirea sălbatică a Ungariei între 1919 şi 1921, ame­ninţările continue din 1918 şi până în prezent cu privire la Banatul sârbesc, războiul împotriva URSS. E important să înţelegem că acţiu­nile astea nu doar că ne-au stricat relaţiile cu toţi vecinii (din moment ce am fost agresivi cu toţi vecinii, şi nici până azi nu ne-am cerut iertare cu adevărat de la ei), dar ne-au şi plasat într-o zonă gri, periferică, în care şi aliaţii şi adversarii ne privesc cu acelaşi dezgust. E vital pentru noi să înţelegem că occidentalii învaţă istoria României (atât cât o învaţă) după alte criterii şi după alte standarde decât cele din manualele noastre de propagandă şi autoflatare intitulate pompos „manuale de istorie a României”. Până nu vom vorbi pe aceeaşi limbă cu aliaţii noştri occidentali, ne vom autoexclude din lumea civilizată şi vom rămâne în aceeaşi zonă gri, periferică. Ideea că statul român s-ar fi bucurat de prestigiu între 1866 şi 1944, sau între 1945 şi 1989, sau după 1989 până în prezent e o bazaconie sinistră care ne blochează accesul la realitate şi care ne împiedică să ieşim din zona gri în care noi înşine ne-am plasat.

Un partid liberal din care să fii exclus automat dacă spui „populaţie” cu referire la cetăţeni, dacă faci afirmaţii rasiste, sexiste, homofobe, antisemite, etniciste şi, în general, dacă încalci valorile partidului prin propriile acţiuni sau afirmaţii.

Un partid liberal care să înţeleagă şi să afirme că „schimbarea clasei politice” nu înseamnă schimbarea persoanelor cu alte persoane, ci schimbarea regulilor şi a practicilor după care se face politică în Romania. Pe scurt, un partid liberal care să îşi asume deschis şi direct dimensiunea civică, civilizatorie şi europeană a Revolutiei din ’89 (prin contrast cu alte dimensiuni ale aceleiaşi revoluţii). Mi se pare limpede că, dacă un astfel de partid ar exista – şi dacă ar deveni, prin alegeri, partid de guvernământ -, România ar arăta cu totul altfel decât a arătat ea de la 1866 şi până acum. Ar fi o Românie integral modernizată şi occidentalizată. O „ţară ca afară”, cum se spune azi.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist