Omul care trece, apoi dispare

Textul, presărat cu replici concise, unele memorabile, are substrat psihologic. La baza operei de artă, a tabloului complet alb se află o filosofie, acesta reprezentând "împlinirea unui parcurs". Enunţul criptic al psihanalistului lui Yvan e relevant pentru punctul critic în care a ajuns relaţia celor trei prieteni – "Dacă eu sunt cine sunt deoarece sunt cine sunt, iar tu eşti cine eşti pentru că eşti cine eşti, atunci eu sunt eu însumi, iar tu eşti tu însuţi. Dacă, pe de altă parte, eu sunt cine sunt pentru că tu eşti cine eşti, iar tu eşti cine eşti deoarece eu sunt cine sunt, atunci eu nu sunt eu însumi şi nici tu nu eşti tu însuţi". Modul în care ne raportăm la ceilalţi şi cel în care ceilalţi se raportează la noi determină în mare măsură relaţiile şi atitudinile noastre; numai că imaginea de sine şi imaginea de altul intervin în reglarea comportamentului faţă de ceilalţi şi în relaţiile interumane.

Textul nu este dificil de transpus în reprezentaţie teatrală din cauza replicilor propriu-zise, ci a solicitărilor indirecte care pun presiune pe regizor, scriitura fiind pretenţioasă. De exemplu, "Serge se uită la tablou fascinat. Marc se uită la tablou. Serge îl priveşte pe Marc în timp ce acesta se uită la tablou. O tăcere lungă: dinspre ambii, se revarsă o gamă variată de emoţii fără cuvinte". Cum să exprimi regizoral, altfel decât alternând jocul actoricesc cu storytelling-ul, o asemenea replică de autor – "dinspre ambii, se revarsă o gamă variată de emoţii fără cuvinte"?

Dacă la început ai putea avea impresia că se ignoră semnificaţiile adânc psihologice pe care le comportă piesa, ulterior remarci cum acestea ies la iveală treptat, cu aportul actorilor, dar şi al micilor trucuri de rezolvare regizorală, textuale în genere, soluţii regizoral-actoriceşti, adică la conceperea cărora contribuie şi actorii (udarea plantei, căutarea nevrotică a capacului de la markerul cu care Marc va desena un schior pe tabloul alb, o piesă de colecţie a artei contemporane etc.).

Sub aparenţa unei dispute despre artă abstractă versus artă figurativă, despre artă modernă versus artă contemporană, despre snobism, despre curajul de a-ţi exprima opinia cu riscul de a răni sentimentele celuilalt, despre omul fără însuşiri, fiecare dintre cei trei asumându-şi, psihologic şi social, mai mult decât o identitate uşor etichetabilă, se revelează datele care configurează relaţia lor de prietenie. Mai putem vorbi de prietenie dacă ne refuzăm dreptul la replică onestă de teama de a nu răni orgolii sau sentimente? În ce măsură schimbarea de statut social sau curajul afirmării mai dure a personalităţii poate distruge o prietenie? Apreciem mai mult sinceritatea celuilalt sau ţinem mai mult la vanitatea noastră? Cât suntem dispuşi să pierdem din cauza orgoliului? Merită să înlocuim încrederea, afecţiunea şi loialitatea cu minciuna, indiferenţa şi laşitatea?

Dincolo de relaţia de prietenie, răzbat din fundalul jocului şi al replicilor date despre relaţiile celor trei cu familiile lor şi, în special, despre viaţa lor de cuplu. Alături de care survin părerile reale ale fiecăruia despre alegerile celuilalt. În spatele marilor termeni ("deconstrucţie") se ascund micile adevăruri ale vieţii: cei trei se află într-un moment extrem de tensionat al prieteniei lor. Nefiind vorba de deconstrucţie în sens filosofic ori estetic şi nici despre tabloul alb al pictorului Antrios, pe care Serge a cheltuit o avere, pe care Marc îl respinge pentru că achiziţia acestuia îi pare un act de extravaganţă şi snobism din partea lui Serge, dar şi pentru a-şi preveni prietenul că se îndreaptă într-o direcţie greşită, iar mediatorul dintre primii doi, Yvan, acceptă iniţial capodopera pentru a nu inflama şi mai mult spiritele, după care îşi exprimă, renunţând la laşitate, adevărata opinie.

Pentru a reconstitui identitatea şi diferenţele dintre cei trei nu contează atât detaliile privind statutul lor social diferit, nici gusturile lor artistice (de altfel, vestimentaţia neutră, exceptând pitorescul conferit de converşii lui Yvan, indică această direcţie de interpretare), cât tipologia artei disputate. Cele trei tipuri de tablou menţionate (tabloul abstract, tabloul flamand şi mâzgălitura) şi cele trei tipuri diferite de artă adiacente (contemporană, modernă şi kitsch) nu evocă tipologii social-umane, ci modurile în care traumele răzbat atunci când sunt atinse puncte sensibile. Acelaşi lucru se întâmplă atunci când cei trei îşi atacă alegerile în materie de artă şi când îşi atacă alegerea partenerelor de cuplu, deoarece ambele tipuri de alegere stau de fapt pentru opţiunile lor de viaţă în general şi în particular. În ce măsură se poate vorbi de prietenie autentică şi durabilă între oameni având moduri de viaţă complet diferite?

Finalul este exemplar. Ironia e salvatoare: Serge îl lasă pe Marc să deseneze cu carioca albastră un schior pe tabloul alb, după care prietenii se chinuie să spele tabloul, pentru a-l readuce la valoarea iniţială, folosind o reţetă de curăţare oferită chiar de Paula, soţia lui Marc, pe care Serge o criticase aspru. Momentul scurt de poezie urmând desenării schiorului e surprinzător, fiind vorba de cinicul Marc. Iar tabloul abstract chiar ascunde o filosofie, aşa cum sugerase Yvan la început. Semnifică un om care traversează un spaţiu şi apoi dispare.

În faţa certitudinii că, mai mult sau mai puţin faimoşi, mai mult sau mai puţin prosperi, mai mult sau mai puţin influenţi etc., niciunul dintre noi nu va muri mai puţin, nu ne rămâne decât să tăcem îndelung şi să resimţim o gamă variată de emoţii revărsându-se, fără cuvinte.

(Artă de Yasmina Reza, cu Alexandru Dobynciuc/ Serge, Răzvan Ilie/ Marc, Ionuţ Iftimiciuc/ Yvan, regia: Teodora Câmpineanu, scenografia: Gelu Râşca, un spectacol al Teatrului "Mihai Eminescu" din Botoşani, prezentat pe 7.04.2019 la Addarta, Iaşi)

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)