Omul prefabricat

Cine şi-ar propune să parcurgă rapoartele privind corectitudinea şi adecvarea exprimării în limba română la unele posturi de radio şi de televiziune din peisajul mediatic românesc  – a se consulta www.cna.ro, secţiunea Limba română la TV/radio – ar observa că jurnaleza actuală este un mozaic în a cărui alcătuire au fost incluse fraza stâlcită ori lipsită de înţeles, clişeul sclipicios sau abuzul de străinisme inutile. Astăzi, în loc să înceapă, anotimpurile debutează, iar proiectele demarează. În aceeaşi cheie stilistică, victoriile sunt epice, nu memorabile, oamenii nu mai au trecut, ci background, ei nu mai fac afaceri, ci deal-uri.

Un astfel de limbaj, conceput şi ornat aidoma unui costum de carnaval, ţine loc de vorbire omenească pentru mai multe categorii de actori de pe scena vieţii publice, de la manelişti la politicieni, de la influenceri şi endorseri la starlete de televiziune, de la oameni fără carte la pretinşi boieri ai minţii. Pe scurt, discursul public reflectă o criză manifestată prin dezmembrarea vechilor şi bunelor practici de a grăi.

Într-un studiu mai vechi dedicat accesului la cuvânt, antropologul Claude Lévi-Strauss sublinia că, spre deosebire de omul arhaic, al cărui comportament discursiv era caracterizat de cumpătare şi prudenţă, omul contemporan a născocit un imperiu al locvacităţii în care vorbitul cu orice preţ nu mai lasă loc şi de tăcere. În plus, apariţia şi dezvoltarea comunicării online pare să fi grăbit conturarea unui mediu comunicativ denaturat, în care, vorba lui Umberto Eco, prostul satului ocupă prim-planul. Să fie jurnaleza noastră cea de toate zilele un limbaj fracturat, o oglindă a unei gândiri sfărâmate?

Fără a ne îndepărta cu totul de ideea că în era celor mai sofisticate tehnologii comunicative unii dintre semenii noştri recurg la resurse primitive de limbaj, ar fi mai înţelept să speculăm că limbajul propriu unei societăţi de consum este un limbaj grosier, elementar, croit după nevoile celor care, în loc de râu, răţuşcă, rămurică, sunt, din pruncie, învăţaţi să zică job, lol şi cool. Pe scurt, societatea de consum adoptă şi întreţine practici comunicative de larg consum. Aşa cum hainele croite la costuri de câţiva cenţi bucata se vând în reţele de mall-uri răspândite în toată lumea, tot astfel apar şi cuvinte sau expresii bune de achiziţionat şi folosit atât la Iaşi, cât şi la Hong Kong.

În economia acestui limbaj prefabricat, derulat asemenea unei telenovele cu dialoguri ieftine şi siropoase, reluate într-un număr imens de episoade difuzate în mai multe serii, impulsul sălbatic al modei devine ingredientul-cheie al petardelor şi artificiilor comunicative de uz cotidian. Reluarea unor formule până la vidarea lor de sens le netezeşte unora dintre semeni calea către o rentabilă carieră publică, direct proporţională cu priceperea de a spune cât mult nimic în cât mai multe cuvinte. Dacă asemănăm acest soi de talent cu abilitatea unor manechine de a crea impresia că unele articole vestimentare par comode şi grozave, deşi, în realitate, respectivele haine sunt inconfortabile şi lipsite de gust, ne va fi mai simplu să intuim dimensiunea mondenă a limbajului de larg consum care devorează discursul public. Acestei paralele îi putem adăuga şi amănuntul că presa contemporană tinde să se afirme tot mai mult ca spectacol de fraze şi de imagini prin care se reciclează o gamă diversă, deşi finită, de scenarii şi de personaje. În lumea presei, această prefacere a limbajului întrebuinţat cu rost într-un carnaval de clişee menite să înşele ochiul şi să ostenească mintea a fost acompaniată de un bogat reţetar de tehnici de a nu transmite aproape nimic în chip cât mai fastuos.

Să recapitulăm: 1. tehnologia actuală le permite oamenilor să întreţină complicate scenarii comunicative; 2. graţie mijloa­celor de informare în masă, multe nimicuri înfloresc şi formează un bogat repertoriu de elemente parazite pe care o bună parte a presei de informare le vehiculează în chip foarte eficient; 3. această criză de supraproducţie informaţională tinde să creeze un limbaj de larg consum, menit să vehiculeze, în culori stilistice cât mai vii, tot soiul de lucruri neînsemnate; 4. limbajul prefabricat din lumea presei este adoptat în vorbire; 5. practicile discursive de pe scena publică devoalează constituirea unui limbaj de larg consum. Cu alte cuvinte, ne hrănim de la supermarket, ne îmbrăcăm de la mall şi comunicăm aşa cum învăţăm din mass-media sau din mediul online. Suntem oameni prefabricaţi.

Ioan Milică este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi