Opinie: Să nu ne iluzionăm: din catastrofa produsă de PSD nu se poate ieşi cu Iohannis

De cinci ani, preşedintele Iohannis nu a mai trecut printr-un studio de televiziune sau de radio. E un fapt, vă rog să verificaţi!, unic în lume în rândul şefilor de state democratice. Cu ochii în foi sau în prompter la declaraţiile de presă, preşedintele a ratat sistematic sau a fugit de o întâlnire în timp real cu cetăţenii unei ţări supuşi unui asediu constant. Fireşte, preşedintelui nu i se pot pune în cârcă aberaţiile şi ticăloşiile PSD, prea multe pentru a le enumera aici, însă are o listă prea lungă de absenţe, atât de elocvente!, o serie de erori, atât de inexplicabile şi utile adversarilor!, încât imaginea mandatului care se încheie este a unui defazaj constant.

Fără discuţie, profilul de preşedinte "nejucător" a fost ales greşit de la bun început, lăsând descoperit terenul de luptă politică, prea uşor ocupat de nişte adversari fără scrupule. Odată ce s-a dovedit un participant previzibil şi timorat, l-au despuiat de atribuţii fără menajamente, permiţându-i un spaţiu de joc tot mai restrâns. Figura de olimpian, retras, vitreg la manifestări publice a părut un stimulent pentru deriva iliberală a guvernării PSD, un factor de întreţinere a incertitudinii şi disperării. Iohannis, alături de cei care l-au sfătuit, nu a părut niciodată că empatizează/ recunoaşte emoţia şi sentimentul disperării al celor care şi-au luat lumea în cap şi au fugit din ţara asta. Nu exprimă că înţelege urgenţa momentului, a clipei, ce înseamnă să trăieşti cu senzaţia că lumea trece pe lângă tine, în timp ce ţara merge înapoi ca racu.

Dacă e să ne mirăm de modul apatic, fără substanţă, fără mize, fără orizont în care se face până în prezent campania electorală, preşedintele în funcţie rămâne principalul responsabil. El dă tonul. După cataclismul din justiţie, legislaţie, blocajul autorităţilor publice, din administraţie, după festivalul imposturii şi prostiei, tot ceea ce poate este să tacă? Să aştepte? De fapt, cel mai bine curajul şi viziunea d-lui Iohannis se măsoară în funcţie de competitorul pe care îl preferă în campanie – nulitatea Viorica Dăncilă. Dar până şi o fostă marionetă din PSD reuşeşte să-i facă uneori agenda! Cinci ani a fost atât de reactiv, încât odată cu plecarea PSD de la putere am putea constata doar cât de puţine lucruri a făcut fără să fie provocat. Iar acum, care e marele plan? Să-şi menţină tabloul pe perete la Cotroceni, întorcând PSD de la groapă împreună cu clica lui Dragnea? Să-i umfle procentele? Este o strategie benefică pentru ţară? Indiscutabil, PSD, momentan în dificultate, va reînflori. Nu pentru că i se îngăduie, ci pentru că rămânem, împreună, captivi acestui stadiu istoric.

Astăzi, deşi nu se discută sau se conştientizează, prima funcţie în stat are nevoie de un luptător. Numai că lotul de selecţie este, la rându-i înspăimântător de mediocru. După semnele existente, se prefigurează o prezenţă scăzută, atipică şi, aproape sigur, răsturnările spectaculoase din 2004, 2009 sau 2014 nu au cum să se mai producă. Preşedintele are toate motivele să creadă că va avea linişte odată cu venirea PNL la putere. Nu va mai fi nevoit să ceară demisia prim-ministrului la TV ori să atace legile majorităţii la CCR. Şi, ce e mai trist, poate că îi şi convine. Cu cât mai puţine puteri, cu atât mai mult timp pentru sine.

Să nu ne iluzionăm: din catastrofa produsă de PSD nu se poate ieşi cu Klaus Iohannis, adică prin intermediul acţiunilor, viziunilor, planurilor inspirate de el. Căutaţi alte soluţii, dacă vă interesează sau credeţi că alegerile prezidenţiale mai sunt bune la ceva. Altfel se prefigurează cel mai lung concediu din istoria şefilor de state. "Campania" curge în favoarea lui Iohannis, dar nu ştim dacă şi în favoarea unei ţări demolate, aninată pe buza prăpastiei.