Opoziția îi cere demisia lui Dragnea: Condamnatul penal trebuie să plece din fruntea Camerei

miercuri, 29 noiembrie 2017, 11:30
1 MIN
 Opoziția îi cere demisia lui Dragnea: Condamnatul penal trebuie să plece din fruntea Camerei

Reprezentanții Opoziţiei au contestat, miercuri, în deschiderea plenului Camerei Deputaților, declaraţia comună semnată de preşedinţii celor două Camere, Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu, şi dată în numele Parlamentului ca reacţie la comunicatul Departamentului de stat pe Legile Justiției.

Deputaţii Opoziţiei au cerut sancţionarea lui Liviu Dragnea pentru încălcarea Regulamentului şedinţelor comune, respectiv demisia acestuia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor.

„Consider neavenite, un abuz de putere declaraţiile lui Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu şi solicit demisia preşedintelui Camerei Deputaţilor Liviu Dragnea. Acesta nu ne reprezintă, nu îi reprezintă nici pe alegătorii care m-au votat aşa cum nu reprezintă foarte mulţi oameni cinstiţi din această ţară”, a declarat Turcan.

„Vi se pare firească declaraţia semnată de Dragnea şi Tăriceanu în numele Parlamentului? Condamnatul penal Dragnea trebuie să plece din fruntea Camerei, asta e clar”, a completat deputatul PMP Robert Turcescu.

„Nu mă regăsesc în declaraţia semnată de Dragnea, a semnat-o ca preşedinte PSD, iar Tăriceanu ca preşedinte ALDE. Plenul nu a dezbătut această declaraţie”, a punctat deputatul PMP Petru Movilă.

„Solicităm sancţionarea lui Dragnea, a încălcat Regulamentul”, a cerut şi deputatul PNL Gabriel Andronache.

Comentarii