Pasagera de pe bancheta din spate, ucisă după ce maşina a intrat într-un copac

marți, 24 mai 2022, 23:12
2 MIN
 Pasagera de pe bancheta din spate, ucisă după ce maşina a intrat într-un copac

Femeia de 53 de ani nu purta centura de siguranţă

O femeie din Deleni şi-a pierdut viaţa ieri dimineaţă, într-un accident grav care a avut loc în localitatea Cotnari, de lângă Hârlău. Probabil, femeia fusese luată la ocazie de către şoferul şi soţia lui, care se aflau într-un autoturism Logan. De asemenea, victima se afla pe bancheta din spate şi nu purta centura de siguranţă. "Dintre cele trei victime găsite la locul accidentului, un adult de 71 ani, şofer, a fost transportat la spital, de asemenea, o femeie de 67 de ani transportată la spital şi o altă femeie de 53 de ani, decedată la locul evenimentului rutier, având leziuni incompatibile cu viaţa. "Pe data de 24 mai, în jurul orei 6.30, poliţiştii oraşului Hârlău au fost sesizaţi despre un accident rutier soldat cu victime omeneşti ce a avut loc pe DC 144, în afara localităţii Cotnari.

Din cercetările efectuate la faţa locului, a rezultat faptul că un bărbat în timp ce ar fi condus un auto pe drumul public, ar fi părăsit partea carosabilă şi ar fi intrat în coliziune cu un copac. În urma accidentului a rezultat decesul unei pasagere din auto, precum şi rănirea unei alte pasagere şi a şoferului. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă", au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi.

Comentarii