Păţanie de pomină, într-un complex din Bucium: doi soţi au cumpărat două locuri de parcare dar nu pot folosi niciunul. Atenţie ce semnaţi!

În urmă cu cinci ani, L.I.G. cumpărase de la C.G. un apartament dintr-un complex din zona Plopii fără Soţ, Bucium, cu locul de parcare aferent. La momentul respectiv, locurile de parcare nu erau delimitate şi numerotate efectiv. Locatarii ştiau doar că parcarea are 20 de locuri. De altfel, C.G. mai avea un loc de parcare, cumpărat de la dezvoltator în aceleaşi condiţii. Ulterior, L.I.G. a mai cumpărat un loc de parcare, învecinat cu primul, direct de la dezvoltator.

La început, nu a fost nicio problemă. Pe măsură însă ce parcarea a început să se umple, odată cu mutarea de noi locatari, s-a constatat că în spaţiul disponibil nu puteau să încapă 20 de maşini concomitent. L.I.G. a apelat la un inginer cadastral care să traseze cele două locuri pe care le avea în proprietate şi care se aflau în marginea parcării. După măsurători, a ajuns în situaţia în care unul dintre locurile de parcare se găsea pe aleea de acces, iar celălalt era ocupat parţial de trotuar şi de zidul care delimita proprietatea. Niciunul nu putea fi deci folosit. S-a adresat iniţial dezvoltatorului, dar fără niciun rezultat. În cele din urmă, a apelat la instanţă.

În plângerea adresată Judecătoriei, L.I.G. a cerut obligarea lui C.G. şi a dezvoltatorului la un schimb forţat. El plătise fiecăruia pentru câte un loc de parcare, iar ei mai aveau unul disponibil. Aranjamentul dorit de L.I.G. presupunea să le returneze cele două locuri neutilizabile şi să primească în schimb locurile pe care le mai aveau aceştia. De cealaltă parte, C.G. a arătat că nu are nicio vină. Cumpărase, la cel ca toţi ceilalţi, loc în parcarea neamenajată. I se indicase doar că locul lui era lângă gard. Până nu au fost vândute toate locurile de parcare, nu au existat niciodată 20 de maşini în curte în acelaşi timp. Şi el fusese înşelat de dezvoltator, care le garantase existenţa şi locul real al locurilor de parcare. Dezvoltatorul nu a depus nicio întâmpinare.

Pentru a-i obliga pe pârâţi să încheie un contract de schimb a două locuri de parcare inutilizabile cu altele, judecătorii trebuiau să găsească articolul de lege corespunzător, care să permită suplinirea consimţământului. Reclamantul invocase Codul Civil, care obligă vânzătorul la înlocuirea unui bun vândut, dacă acesta are vicii ascunse. Acel articol nu era însă aplicabil.

„Principiul libertăţii contractuale nu poate conduce la obligarea uneia sau alteia din părţi să încheie un anumit contract în lipsa voinţei sale. Mai mult, reclamantul a indicat ca temei de drept dispoziţiile articolului 1710 alin.1 lit.b Cod civil, însă opţiunea cumpărătorului de înlocuire a bunului afectat de vicii este posibilă doar în cazul bunurilor de gen (fungibile), nu şi al celor individual determinate. Dacă este vorba de un bun nefungibil (individual determinat), astfel cum e cazul în speţă, înlocuirea acestuia cu un alt bun presupune acordul vânzătorului şi al cumpărătorului”, au arătat judecătorii. Bunurile fungibile sunt de regulă de natura celor care se consumă prin utilizare şi nu pot fi înlocuite. Dacă L.I.G. ar fi cumpărat doi saci de făină şi ar fi constatat că aceasta este mucegăită, ar fi putut cere alţi doi. Ca urmare, magistraţii Judecătoriei au respins plângerea. Sentinţa a fost atacată de L.I.G., apelul său intrând pe rolul Tribunalului. Nu a fost încă stabilit primul termen de judecată.