Patricia Ţig, parcurs excepţional la BRD Bucharest Open. S-a calificat în finală

sâmbătă, 20 iulie 2019, 16:35
1 MIN
 Patricia Ţig, parcurs excepţional la BRD Bucharest Open. S-a calificat în finală

Jucătoarea Patricia Maria Ţig, fără clasare, s-a calificat, sâmbătă, în finala turneului BRD Bucharest Open, trecând în semifinale de sportiva germană Laura Siegemund, locul 77 WTA şi favorită 6.

Ţig, venită din calificări, s-a impus cu scorul de 6-3, 6-1, într-o oră şi 27 de minute.

După ce a trecut de calificări, Ţig a învins-o în primul tur pe Anna Bondar (Ungaria, locul 193 WTA), iar apoi s-a impus în faţa favoritei principale, letona Anastasija Sevastova (11 WTA) şi apoi în faţa sportivei cehe Kristyna Pliskova, locul 92 WTA şi cap de serie 8.

În finală, românca o va întâlni pe jucătoarea italiană Martina Di Giuseppe, locul 211 WTA, sau pe jucătoarea din Kazahstan Elena Ribakina, locul 106 WTA.

Comentarii