Patron dubios condamnat: zero lei recuperaţi dintr-un prejudiciu uriaş adus statului

vineri, 02 iulie 2021, 01:57
2 MIN
 Patron dubios condamnat: zero lei recuperaţi dintr-un prejudiciu uriaş adus statului

Justiţia ieşeană a închis cazul unui evazionist din Hârlău, la un deceniu după momentul începerii anchetei. Mihai Stănescu a fost condamnat. Statul rămâne cu paguba, pentru că din prejudiciu nu s-a recuperat nici măcar un leu.

Din iulie 2008, Mihai Stănescu a fost administrator al societăţii Duo Mat Invest SRL din Hârlău, având ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicat al deşeurilor şi resturilor. A cedat firma către A.T. în mai 2011, nu înainte de a păgubi bugetul statului cu 4,2 milioane lei. Doar în luna precedentă cedării firmei, Stănescu a fentat Fiscul cu peste 800.000 lei. În aprilie 2011, Stănescu a omis înregistrarea în contabilitatea firmei a unor operaţiuni comerciale de vânzare efectuate cu alte firme. Baza impozabilă a fost redusă astfel artificial cu 2,8 milioane lei. Ca urmare, statul a pierdut 447.000 lei reprezentând impozit pe profit neîncasat, şi 359.000 lei, TVA necolectată.

Un control efectuat de Fisc în 2013 a evidenţiat numeroase operaţiuni contabile prin care bugetul statului fusese prejudiciat, realizate în perioada 2010-2011. Iniţial, în dosarul instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunal, fusese implicat şi noul proprietar al firmei. Acesta a fost scos însă din cauză, constatându-se că toate neregulile fuseseră comise de Mihai Stănescu.

În faţa anchetatorilor, Stănescu a negat comiterea vreunei fapte penale, afirmând că tatăl său, decedat între timp, se ocupase efectiv de firmă. În plus, contabilitatea societăţii era ţinută de o persoană din Piatra Neamţ, administratorul nefăcând altceva decât să depună actele la ANAF. Magistraţii Judecătoriei au reţinut în sarcina lui Mihai Stănescu doar un prejudiciu de 805.000 lei. Acesta a fost însă suficient pentru condamnarea inculpatului, în favoarea acestuia neputând fi reţinută nicio circumstanţă atenuantă. De asemenea, el nu făcuse niciun efort de a achita măcar parţial prejudiciul produs. În plus, bărbatul mai fusese condamnat o dată, tot pentru evaziune fiscală, la 5 ani de închisoare.

Stănescu a fost condamnat la 5 ani şi 3 luni de închisoare, ca şi la interzicerea dreptului de a mai administra o societate comercială timp de trei ani după eliberare. Bărbatul a atacat sentinţa Tribunalului în faţa instanţei superioare. Curtea de Apel s-a pronunţat ieri, respingând apelul şi confirmând sentinţa iniţială.

Comentarii