Platformă extinsă da, terminal cargo ba

Pe viitoarea platformă a Aeroportului Iași vor încăpea 13 avioane, în loc de 8 acum

sâmbătă, 18 iulie 2020, 01:54
2 MIN
 Pe viitoarea platformă a Aeroportului Iași vor încăpea 13 avioane, în loc de 8 acum

Lucrările de aici, aflate în întârziere, întâmpină tot mai multe probleme. Anul finanaciar actual foarte dificil pare a fi colacul peste pupăză

 

Platforma de staţionare a avioanelor a „crescut” în două săptămâni până aproape de nivelul hangarului de mentenanţă construit de Aerostar. Amintim că a trebuit înlocuit un strat gros de pământ, pe o suprafaţă ceva mai mare de un hectar, din cauză că nu era potrivit pentru susţinerea greutăţii platformei. „Urmează balastul stabilizat şi betonul, astfel încât până la 15 august să fie finalizată legătura dintre hangar şi pistă. Ultima parte a platformei se va face după construirea zidului de sprijin, iar la sfârşit, calea de rulare”, a precizat Cătălin Bulgariu, directorul Aeroportului. Ionuţ Dan, managerul de proiect al Strabag (firma constructoare a platformei), a adăugat că întreaga structură va fi gata spre sfârşitul anului. Platforma extinsă va permite parcarea/staţionarea a încă cinci aparate de zbor, pe lângă cele opt care încap acum.

Pe de altă parte, înălţarea platformei la nivelul pistei creează o diferenţă de nivel de 1,5 metri faţă de fosta clădire a Aviaţiei Utilitare, ceea ce face imposibilă utilizarea ei ca terminal cargo. Directorul aerogării a menţionat că, potrivit studiului de fezabilitate făcut cu doi ani în urmă, clădirea respectivă ar trebui demolată şi reconstruită. Costul se ridică la circa 8,5 milioane de euro, ceea ce impune o concesiune, „dar nimeni nu s-a arătat interesat”, sau un credit bancar. Cătălin Bulgariu a exclus însă această din urmă posibilitate, întrucât anul 2020 se prefigurează a fi unul cu pierderi pentru Aeroportul Iaşi.

Comentarii