Pedeapsa unui bărbat care i-a tras șuturi în abdomen soției, ucigându-și fiul nenăscut

miercuri, 13 mai 2020, 01:57
2 MIN
 Pedeapsa unui bărbat care i-a tras șuturi în abdomen soției, ucigându-și fiul nenăscut

El şi-a bătut cu sălbăticie soţia însărcinată. Aceasta a supravieţuit, însă fiul lor, nu.

Judecătorii ieşeni au decis ieri să îl condamne la 14 ani de închisoare cu executare pe un bărbat din Stolniceni Prăjescu care a fost găsit vinovat de tentativă la omor calificat. Nechita Sfecliş şi-a bătut cu sălbăticie soţia însărcinată. Din cauza loviturilor puternice, femeia a fost grav rănită, însă a supravieţuit, în timp ce fătul, ce avea opt luni, nu a mai putut fi salvat.

„Pe data de 07.11.2019, în jurul orei 18, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, inculpatul, în vârstă de 37 ani, a iniţiat un atac asupra soţiei sale, însărcinată în luna a VIII-a, căreia i-a aplicat multiple lovituri cu pumnii peste faţă, cap şi peste corp, precum şi cel puţin şase lovituri cu picioarele în abdomen, ceea ce i-a cauzat nenumărate leziuni – echimoze, tumefacţii, plăgi – la nivelul feţei şi capului, membrelor superioare, abdomenului, coapselor, gambei şi genunchilor, fractură de piramidă nazală, luxaţie de cot stâng, dar a şi declanşat naşterea fătului mort, din cauza hemoperitoneului, consecinţă a plăgii hepatice, toate acestea fiind leziuni grave care i-au pus viaţa în primejdie persoanei vătămate“, au arătat procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, care l-au trimis în judecată pe individ.

Anchetatorii au mai arătat că agresorul a avut intenţia de a-şi ucide nevasta, loviturile sale fiind repetate şi de o intensitate foarte mare. După ce a agresat-o, individul nu a sunat la 112 pentru ca femeia să primească ajutor, şi i-a spus că cel mai bine ar fi să nu spună cum a pierdut copilul. Abia după 7 ore, victima, care se afla în stare gravă, a fost preluată de o ambulanţă şi dusă la spital, unde a fost salvată de medici.

Comentarii