Petrică şi lupii

Prea târziu mi-a căzut în mână o carte* care, după părerea multor altora, ar trebui să facă parte din lectura obligatorie a fiecăruia, de foarte tânăr. Se citeşte în câteva pauze, dar poartă învăţăminte pe care e bine să le purtăm cu noi toată viaţă. Măcar partea aceea importantă când ne amestecăm cu rost printre semeni. Cu atât mai mult cu cât metehnele psiho-sociologice în care ne scăldăm de câteva decenii sunt consecinţa directă a ignorării grave ca şi consecinţe a acestei maladii contemporane.

O societate care pune deasupra competiţiei reale şi a competitivităţii elitiste, relaţiile sociale de orice natură, care înlocuieşte valoarea incontestabilă a rezultatelor cu valoarea de carton, dar la fel de greu contestabilă a „tidulei”, care preferă câştigul nemeritat „acu, cât apuc” investiţiei calculate şi construirii unui sistem care să dea rezultate pe termen lung, care promovează incompetenţa dacă şi pentru că aceasta le susţine imperiul de nisip peste care se autoproclamă regi, care face lucrurile de mântuială încât să ajungă cât mai repede la „partea mea” cât mai substanţială, care demonstrează pas cu pas şi minut cu minut că regulile sunt pentru proşti şi pentru fraieri, este practic raiul speciei umane pe care autorul reuşeşte să o radiografieze cu mare rezoluţie în cartea despre care vă povestesc.

Pentru că trăim într-o astfel de societate şi pentru că numărul imbecililor este întotdeauna mai mare decât credem (prima lege a imbecilităţii) familiarizarea aprofundată cu acest studiu este oarecum imperativă. Mai ales că imbecilul nu este neapărat prost şi reuşeşte să-şi poleiască imbecilitatea cu diplome şi titluri, atingând o recunoaştere socială, scopul său primordial. Mai grav, imbecilul poate naşte un fenomen de adulaţie. Pentru că îi place să epateze şi să îşi confirme statutul de deţinător al adevărului absolut, şi pentru că nu are niciodată dubii, are doar convingeri absolute, citează fără sens tot ce crede că ar putea impresiona. De multe ori chiar impresionează şi generează o clică adulatoare (vezi exemplul dus la extrem al lui Hitler).

Cum îl recunoşti? Cu un pic de răbdare poţi să vezi cu claritate în evoluţia lui definiţia autorului (n.n. individ care creează probleme altora, fără să aibă niciun beneficiu personal) sau poţi să urmăreşti anumite trăsături care apar la fiecare, fără excepţie (Imbecilul nu dialoghează, el doar jigneşte; imbecilul se consideră superior celui care, de ruşine, refuză a-i răspunde la imbecilităţi. Ceea ce pentru ceilalţi este penibil, pentru imbecil este glorios; sicofant prin vocaţie, este iubit de corporaţii, de instituţii de stat şi de partide şi ajunge, nu de puţine ori, în poziţii de conducere.).

Cred că viaţa ta de zi cu zi îţi oferă mai multe motive să citeşti cartea asta, decât am putut eu în rândurile de mai sus. Lectură plăcută!

*CARLO M. CIPOLLA, Legile fundamentale ale imbecilităţii umane

Bogdan Iliescu este medic primar neurochirurg la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi şi preşedinte al Asociaţiei Creierului Iaşi