PNL şi aporiile opoziţiei

Pentru a putea forma o majoritate parlamentară la alegerile generale din 2020, PLUS trebuie iarăşi să găsească o formulă de colaborare cu PNL şi cu USR.

Problema e însă că o colaborare presupune o relaţie între doi agenţi raţionali, iar PNL dă dovadă în ultimul timp de tot mai multă iraţionalitate politică.

Mai mult, dacă pentru electoratul PLUS o colaborare cu USR nu stârneşte animozităţi, o colaborare cu PNL poate afecta grav partidul, fiindcă PNL e perceput ca partid corupt şi naţionalist – un fel de PSD mai prost.

În al treilea rând, o colaborare între mai multe partide pune şi problema relaţiilor de putere dintre ele. Cine conduce? Cine ia deciziile şi cum? Cine are ultimul cuvânt? Ş.a.m.d. Din perspectiva asta, PNL şi USR au un ascendent asupra PLUS, fiindcă ambele sunt partide parlamentare, pe când PLUS e nou înfiinţat şi cu o putere electorală incertă. Indiferent ce spun sondajele, PLUS nu a fost testat electoral, iar asta reprezintă o slăbiciune pentru el. În consecinţă, o colaborare între PLUS, PNL şi USR riscă să pună PLUS într-o poziţie de inferioritate.

În fine, CDR şi Alianţa DA sunt exemple recente de coaliţii eşuate. Odată parafată o colaborare între PLUS, PNL şi USR, riscul ca ea să genereze scepticism şi deci dezangajare din partea alegătorilor e unul ridicat, deoarece comparaţiile cu CDR şi cu DA vor fi făcute automat.

Pe scurt, o colaborare între cele trei partide este în acelaşi timp necesară şi imposibilă (sau cel puţin cu un grad de risc suficient de ridicat încât necolaborarea să pară soluţia mai bună).

Dar a nu colabora înseamnă a renunţa la şansa de a accede la guvernare în 2020. A colabora generează, în schimb, riscul dezangajării electoratului (fiindcă atât electoratul PLUS cât şi cel al USR sunt ostile PNL) şi riscul apariţiei disfuncţionalităţilor de tip CDR sau DA, cu acelaşi rezultat: pierderea şanselor de a accede la guvernare în 2020.

Iar dacă PLUS şi USR nu ajung la guvernare în 2020, puterea lor de a schimba în bine politica românească scade semnificativ: fereastra de oportunitate pentru o reformă profundă a politicii româneşti se va închide pe termen nedeterminat.

Miza e aşadar uriaşă. Dacă partidele modernizatoare pierd trenul 2020, energiile sociale care stau în spatele lor se vor risipi.

Cu alte cuvinte, dacă PLUS şi USR nu acced la guvernare în 2020, viitorul lor politic e compromis (cel mai probabil definitiv). Dar pentru a accede la guvernare în actualul context, ele au nevoie şi de PNL (şi probabil că vor avea nevoie şi de UDMR, dar asta e prematur acum). Însă tocmai cooptarea PNL va face imposibilă accederea la guvernare, prin revolta electoratului.

Ca să rezum: cooptarea PNL face posibilă şi în acelaşi timp imposibilă accederea PLUS şi USR la guvernare în 2020. În acelaşi timp, PLUS şi USR au absolută nevoie să acceadă la guvernare în 2020, deci le e imposibil să nu coopteze PNL.

Asta e problema pe care liderii PLUS şi USR trebuie să o rezolve: transformarea colaborării cu PNL într-un proiect care să fie funcţional (spre deosebire de CDR şi de DA) şi care să fie agreat de electoratul celor două partide.

O posibilă soluţie la această aporie ar putea fi găsirea unei formule de colaborare pe proiect. Iar cel mai important proiect politic pentru viitorul democraţiei româneşti este, de departe, redactarea şi adoptarea unei noi Constituţii.

Oricât de mult ar fi amendată actuala Constituţie, ea rămâne totuşi una fundamental nedemocratică, fiindcă a fost construită pe principiul autoritar/nedemocratic al monismului puterii („puterea este una şi indivizibilă, chiar dacă se exprimă prin autorităţi distincte”).

Reforma constituţională din 2003 a introdus principiul separării puterilor (care nu exista în Constituţia originală), însă doar la nivel declarativ (art. 1, alin. 4 al Constituţiei revizuite), fără niciun fel de consecinţă de substanţă, fiindcă nici actuala versiune nu recunoaşte existenţa unor puteri separate, ci doar existenţa unor autorităţi publice (vezi Titlul III).

Asta s-a văzut cel mai limpede în motivarea CCR la decizia care pune procurorii sub autoritatea ministrului de justiţie.

România are nevoie de o constituţie propriu-zis democratică, centrată pe recunoaşterea existenţei unor puteri separate şi distincte – şi pe garantarea, apărarea şi promovarea drepturilor omului.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist