Poliţiştii au amendat 33 de pietoni

vineri, 19 ianuarie 2018, 21:30
1 MIN
 Poliţiştii au amendat 33 de pietoni

Zeci de pietoni au fost amendaţi joi, de către poliţiştii Biroului Rutier Iaşi, pentru că au fost depistaţi traversând strada prin locuri nepermise, riscând să producă accidente rutiere.

În urma raziilor făcute de către poliţişti, 33 de pietoni au fost sancţionaţi, iar cinci şoferi au rămas fără permise de conducere. „La data de 17 ianuarie, poliţiştii Biroului Rutier Iaşi au acţionat pentru combaterea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării normelor rutiere de către pietoni. Au fost aplicate 74 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 16.530 lei dintre care 33 au fost date pentru nerespectarea normelor rutiere de către pietoni“, a precizat Anca Vîjiac, din cadrul Poliţiei Iaşi. Unul dintre pietonii amendaţi a fost o femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Iaşi, care a fost amendată cu 290 lei întrucât a traversat şoseaua Nicolina printr-un loc nepermis pietonilor.

 

 

 

 

Comentarii