COMUNICAT DE PRESA

Pregăteşte-te pentru sărbători în familie la Palas şi Iulius Mall Iaşi! Află programul special de Paşte al magazinelor şi restaurantelor

miercuri, 28 aprilie 2021, 16:49
3 MIN
 Pregăteşte-te pentru sărbători în familie la Palas şi Iulius Mall Iaşi! Află programul special de Paşte al magazinelor şi restaurantelor

Apropierea sărbătorilor pascale aduce un nou program de funcţionare la Palas şi Iulius Mall Iaşi. Astfel, dacă ai început să te gândeşti la câte pregătiri ai de făcut până în momentul în care te aşezi la masă cu cei dragi alături şi te bucuri de arome alese, cadouri, zâmbete şi povestiri, află că magazinele vor fi deschise până în Sâmbăta Mare, la ora 18.00.

Vopsirea ouălor, decorarea casei, înnoirea garderobei, dar şi cadourile aduse de Iepuraş sunt cele mai cunoscute obiceiuri de Paşte, iar pregătirile sunt o bucurie în fiecare an, căci asta aduce familia mai aproape. Dacă îţi place să faci lucrurile din timp şi ţi-ai pregătit lista cu ingredientele necesare pentru masa de Paşte, poţi face cumpărăturile în magazinele din Palas în intervalul orar 10.00 – 21.00 până vineri, 30 aprilie 2021, şi între 10.00 – 18.00, sâmbătă. În aceste intervale orare, poţi alege cadourile pentru cei dragi, decorul tematic cu iepuraşi şi flori, ţinuta pentru masa festivă şi bunătăţi de la producătorii locali, iar cei mici se pot distra la trambulinele din parc şi la carusel. Excepţie face hypermarketul Auchan, care este deschis între orele 07.00 – 21.00 până vineri şi între 07.00 – 18.00, sâmbătă.

În prima zi de Paşte, atât magazinele din Palas, cât şi hypermarketul Auchan vor fi închise, dar te poţi bucura de plimbări în parcul Palas, unde primăvara şi-a făcut simţită prezenţa şi poţi descoperi atmosfera festivă a restaurantelor şi cafenelelor. Între orele 12.00 – 22.00, Fenice, Bistro Moo, Clop Casual Restaurant, Tribeca – Pub & Charcoal Grill, Café Filicori Zecchini, Madison, The Trumpets, Treaz & Nu, Czech In restro Brewery, McDonald's şi KFC te întâmpină cu băuturi sofisticate şi gustări delicioase, în intervalul orar 14.00 – 22.00, La Folie şi Quartz Lounge te îmbie cu deserturi festive, cafeaua poţi să o savurezi între 11.00 – 22.00 La Corniche, iar dacă ţi-e poftă de pizza, Pizza Hut va fi deschisă între 10.00 şi 18.00. De asemenea, copiii pot porni în călătorii de poveste în caruselul veneţian şi se pot juca la trambuline, în intervalul orar 14.00 – 21.00.

De luni, 3 mai 2021, magazinele, caruselul şi trambulinele vor fi deschise între orele 10.00 – 21.00, iar restaurantele şi cafenelele între 10.00 – 22.00. Mai multe detalii găseşti pe www.palasmall.ro sau pe pagina de Facebook Palas Iaşi!

Şi Iulius Mall Iaşi va funcţiona după un program special. Astfel, sesiunile de shopping vor dura până vineri, 30 aprilie 2021, în intervalul orar 10.00 – 21.00, iar sâmbătă între orele 10.00 – 18.00. Excepţie face Carrefour Market, care va fi deschis între 07.00 – 21.00 până vineri, respectiv între orele 07.00 – 18.00, sâmbătă. În prima zi de Paşte, toată lumea ia o pauză pentru a sta alături de cei dragi, astfel că magazinele vor fi închise. De pe 3 mai, programul de funcţionare al magazinelor va fi între orele 10.00 – 21.00, iar Carrefour Market va fi deschis în intervalul 09.00 – 21.00. Programul complet poate fi consultat pe www.iuliusmall.com/iasi/ sau pe pagina de Facebook Iulius Mall Iaşi!

După ce ai făcut cumpărăturile, nu uita să participi la campania „This Easter, follow your nature”. Astfel, până pe 30 aprilie 2021, dacă faci cumpărături de minimum 350 de lei sau de 1.000 de lei din Palas, în aceeaşi zi vei fi premiat instant cu vouchere pentru cumpărături şi eşti înscris automat şi în marea tombolă pentru una dintre excursiile de 7 zile pentru două persoane în Delta Dunării sau Transilvania.

De asemenea, până pe 1 mai 2021, dacă faci cumpărături de minimum 150 de lei din Iulius Mall Iaşi şi participi la campania „Easter Vaganza”, câştigi vouchere şi poţi pleca într-o vacanţă în valoare de 1.500 de euro.

Departament PR IULIUS

W: www.palasiasi.ro         

E: pr@palasiasi.ro

Comentarii