Primarul din Oţeleni vs ANI, o incompatibilitate pe care o va spulbera timpul: Un dosar a făcut doi ani de la Iaşi la Bucureşti

vineri, 04 martie 2022, 02:50
3 MIN
 Primarul din Oţeleni vs ANI, o incompatibilitate pe care o va spulbera timpul: Un dosar a făcut doi ani de la Iaşi la Bucureşti

În şase ani, justiţia nu a reuşit să soluţioneze un caz de incompatibilitate. Raportul Agenţiei Naţionale de Integritate l-ar fi putut lăsa pe un primar de comună fără post. Judecarea contestaţiei depuse i-a oferit suficient timp ca lucrurile să se rezolve de la sine. Între timp au avut loc noi alegeri, iar primarul interimar a devenit primar "plin".

Abia ales în vara lui 2016, primarul liberal al comunei Oţeleni, Ciprian Aiojoaiei şi-a pierdut mandatul ca urmare a unei condamnări penale. În octombrie 2016, prefectul a constatat încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului de primar. În locul lui Aiojoaiei, consilierii locali l-au desemnat pe viceprimarul social-democrat Felician Gherăescu pentru a prelua atribuţiile de primar. Conform legii, viceprimarul, ales dintre consilieri, îşi păstrează şi calitatea de consilier local.

Primarul însă nu are dreptul să fie în acelaşi timp şi consilier local. Odată ce preluase atribuţiile de primar, Gherăescu ar fi trebuit să demisioneze din funcţia de consilier, dar nu a făcut acest lucru. Mai mult, atunci când fusese desemnat pentru a prelua atribuţiile de primar, participase şi el la şedinţă, votând în favoarea sa, deşi acest lucru este interzis. A urmat o plângere înaintată de PNL şi un control efectuat de inspectorii Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI). În iunie 2019, aceştia au constatat existenţa conflictului de interese şi starea de compatibilitate în care se găsea Gherăescu. Urmarea ar fi trebuit să fie un nou ordin al prefectului, care să constate încă un mandat încheiat înainte de termen, dar Gherăescu a contestat în instanţă raportul ANI.

În faţa judecătorilor, el a afirmat că nu se putea vorbi în cazul lui de vreun caz de incompatibilitate. Prin votul consilierilor, Gherăescu doar preluase atribuţiile primarului, rămânând însă viceprimar. Prin urmare, el era viceprimar cu atribuţii de primar, nu primar propriu-zis. Or, ca viceprimar, putea rămâne consilier în continuare. Apărătorul său nu a dat o explicaţie însă pentru faptul că Gherăescu se votase pe el însuşi. Magistraţii Curţii de Apel nu au fost de acord cu interpretarea dată de Gherăescu legii.

"Îndeplinirea atribuţiilor primarului sau viceprimarului în situaţiile de excepţie avute în vedere se face cu respectarea drepturilor, dar şi a obligaţiilor corespunzătoare funcţiei, aşadar inclusiv cu privire la regimul incompatibilităţilor. O astfel de interpretare este şi firească, întrucât scopul reglementării incompatibilităţii este acela de a menţine separate funcţia de primar de cea de consilier local; de a împiedica executivul (cel care iniţiază proiecte de hotărâri poate fi persoana ce îndeplineşte atribuţiile funcţiei de primar) să voteze propriile proiecte (în calitate de consilier local – parte a autorităţii deliberative)", au precizat judecătorii.

Aceştia au respins, în decembrie 2019, contestaţia înaintată de Gherăescu. Imediat, acesta a declarat recurs împotriva sentinţei, dosarul urmând să fie rejudecat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cazul a intrat însă pe rolul ÎCCJ abia ieri, la peste 2 ani de la decizia instanţei ieşene. Oricare va fi decizia finală a ÎCCJ, aceasta nu va mai influenţa în niciun fel situaţia politică din Oţeleni. Între timp, în septembrie 2020 au avut loc noi alegeri locale, pentru funcţia de primar candidând Gherăescu şi Aiojoaiei. Primul a obţinut 61% din voturi.

Comentarii