Prizonier la ruşi, închis de comuniști, iar după moarte acuzat că a fost copil legionar

Sublocotenentul de infanterie Victor Stoica a căzut prizonier la sovietici după 23 august 1944. S-a întors în ţară din prizonierat spre sfârşitul anului 1946, alăturându-se în scurt timp mişcării de rezistenţă anticomunistă. Arestat în ianuarie 1949, a fost condamnat pentru „crimă de uneltire contra ordinii sociale“, fiind deţinut până în 1954. Cinci ani mai târziu a urmat încă o arestare, şi încă 5 ani de închisoare politică. În 1990, foştilor prizonieri de război şi deţinuţi politic le-a fost recunoscută perioada de detenţie drept vechime în muncă. Lui Stoica i s-a calculat astfel o vechime suplimentară de 7 ani, 10 luni şi 9 zile, stabilindu-i-se o indemnizaţie de 1.047 lei. Acesta stătuse însă în lagăr sau în închisoare timp de aproape 13 ani, aşa că a depus o nouă cerere, în 1991 recunoscându-i-se întreaga perioadă de detenţie politică. Avea să moară în 1994.

Membru în frăţiile de cruce

În urmă cu doi ani, o modificare a legii a acordat drepturi şi copiilor deţinuţilor politici, aceştia beneficiind de jumătate din indemnizaţia părintelui respectiv. Ca urmare, fiul său a depus cererea necesară la Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS). Funcţionarii au luat în calcul însă doar perioada aferentă prizonieratului şi primei detenţii a lui Stoica, de 7 ani şi 10 luni, fără a lua în calcul şi a doua condamnare. Fiul lui Stoica a contestat decizia, dar rezultatul nu a fost cel scontat. Funcţionarii AJPIS au respins dosarul şi au anulat indemnizaţia în totalitate, constatând că în 1937, pe când era elev de liceu, Stoica făcuse parte dintr-o „frăţie de cruce“. Membrii frăţiilor de cruce reprezentau practic organizaţia de tineret a Legiunii Arhanghelului Mihail. Or, legea exclude de la prevederile Decretului-Lege 118/1990 privind drepturile persoanelor persecutate politic pe cei condamnaţi „pentru infracţiuni contra umanităţii“ şi pe cei „în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate fascistă şi/sau legionară în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel“. În plus, în sentinţa de condamnare din 1959 se menţiona că, în timpul primei detenţii, Stoica făcuse parte din aşa-numitul „grup al misticilor“, compus din foşti legionari şi contribuise activ „la ajutorul legionar organizat în închisoare, dând o parte din alimentele sale legionarilor bolnavi, în scopul reluării activităţii legionare“.

Instanţa: AJPIS îşi depăşiseră atribuţiile

Cazul a ajuns în instanţă, magistraţii Tribunalului fiind chemaţi practic să stabilească în ce măsură Victor Stoica fusese legionar şi cât deţinut politic anticomunist. Judecătorii au constatat în primul rând că funcţionarii AJPIS îşi depăşiseră atribuţiile. „Decizia de revizuire este de natură a încălca un principiu de bază al dreptului civil, respectiv neagravarea situaţiei părţii în propria cale de atac“, au precizat magistraţii.

Concret, AJPIS ar fi putut anula indemnizaţia doar dacă îşi dădeau singuri seama că ea fusese acordată pe nedrept, nu în urma verificărilor generate de contestaţia depusă de fiul deţinutului. Faptul că sentinţele de condamnare din anii ’50 menţionau activitatea legionară a lui Stoica nu putea fi luat în considerare, sentinţele de condamnare politică din perioada comunistă fiind anulate după 1989.

Fiul a câştigat

În plus, activitatea lui Stoica în „frăţia de cruce“ încetase pe când acesta avea 18 ani. Or, în Legiune erau primite doar persoanele în vârstă de peste 21 de ani. Prin urmare, Stoica făcuse parte din „rezerva de cadre“ a Legiunii, dar nu ajunsese să fie legionar. Apropierea sa, pe parcursul detenţiei, de legionarii închişi nu echivala cu apartenenţa la Legiune. Ca urmare, magistraţii Tribunalului au obligat AJPIS să emită o nouă decizie de recunoaştere a drepturilor fiului lui Stoica, ca urmaş al unui fost deţinut politic. Sentinţa nu este definitivă, recursul declarat de AJPIS intrând pe rolul Curţii de Apel.