Războiul designerilor români după moartea fostei regine a Angliei. Cătălin Botezatu versus Andreea Tincu

marți, 27 septembrie 2022, 01:50
7 MIN
 Războiul designerilor români după moartea fostei regine a Angliei. Cătălin Botezatu versus Andreea Tincu

Avea sau nu avea soţia preşedintelui României rochia şifonată la funeraliile reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii? Purta oare ciorapii potriviţi? Decolteul rochiei purtată de Carmen Iohannis nu era cumva prea îndrăzneţ? A trecut o săptămână de la înmormântarea reginei Elisabeta a II-a, moment care a marcat şi încheierea celor zece zile de doliu în Marea Britanie. 

Şefii de stat, reprezentanţii caselor regale din lume, înalţii demnitari s-au reîntors în ţările lor, după ce şi-au prezentat omagiile, iar supuşii reginei şi-au reluat viaţa de zi cu zi. În România, însă, ecourile evenimentului nu s-au stins, iar reţelele de socializare dau în clocot, după ce designerul de modă Cătălin Botezatu a criticat ţinutele purtate de Carmen Iohannis create de designerul ieşean Andreea Tincu.

Ieşencele Andreea Tincu şi Irina Schrotter au îmbrăcat Prima Doamnă şi Custodele Coroanei

Atât soţia preşedintelui României, Carmen Iohannis, cât şi Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei , au purtat ţinute create de două ieşence. Andreea Tincu a asigurat vestimentaţia primei doamne a României, iar Irina Schrotter, al cărei brand este de mai mulţi ani furnizor oficial al Casei Regale, a creat ţinuta pentru Majestatea Sa Margareta.

Rochia de zi purtata de Carmen Iohannis la inmormantarea Reginei a fost realizata de Andreea Tincu

Carmen Iohannis a îmbrăcat la Londra două rochii semnate de designerul ieşean Andreea Tincu. Prima, cu ocazia dineului organizat de Regele Charles al III-lea duminică, pe 18 septembrie, la Palatul Buckingham, unde au fost invitaţi mai mulţi lideri ai lumii. Carmen Iohannis s-a prezentat la dineu cu o rochie midi, din catifea, până la gambe. „Nu s-a respectat lungimea mânecii. Este o rochie foarte prost lucrată, are peste tot cute din cusătură, trage din toate cusăturile posibile, parcă e şifonată! Decolteul este nepermis unei astfel de ceremonii. Părul trebuia obligatoriu strâns şi nu lăsat desfăcut! E inadmisibil!”, s-a lamentat Cătălin Botezatu, declanşând o cascadă de comentarii pe reţelele de socializare.

“Dragă Cătălin, bineînţeles că o ţinută poate să îţi/îmi placă, indiferent cine este designerul ei. Decolteul Primei Doamne este absolut decent, chiar persoane din Familia Regală fiind de-a dreptul curajoase în această privinţă. Istoria evoluează, oamenii se schimbă, ne adresăm viitorului, nu rămânem etern tributari unui trecut. Suntem femei ale secolului XXI, avem dreptul să ne alegem ceea ce ne place, şi nu este corect să fim judecate după centimetri de material”, i-a răspuns într-un drept la replică Andreea Tincu.

Rochia purtata de Carmen Iohannis la dineul ocazionat de inhumarea Reginei a fost creata de Andreea Tincu

Cât despre cutele rochiei lui Carmen Iohannis, “Dacă hainele nu apar în poze exact ca în studio, banuiesc că ştii şi tu foarte bine (n.r. de ce). De cele mai multe ori le asezăm la poze şi punem cele mai bune lumini, ceea ce este cu siguranţă avantajul studioului. Nu cred că mâneca de la sacoul lui Kate Middleton stă în realitate cu multe cute şi că a fost dat produsul la gata fără probe. Ştii şi tu că pentru un designer, calitatea este foarte importantă”, a ţinut să clarifice designerul ieşean.

Cu ochii pe dress-uri

Nici rochia purtată de Carmen Iohannis la funeralii nu a scăpat de criticile creatorului de modă. O descriere neutră a acestei ţinute ar fi “rochie din catifea neagră, lungă până la gambe, cu croială în A şi cu linia decolteului rotundă, asortată cu o pereche de pantofi negri şi cu o pălărie cu voaletă”.

„Rochia de catifea are un decolteu mult prea mare. Inadmisibil! Un decolteu mult mai mic, de tip Jackie Onassis, ar fi fost mult mai portivit contextului. Nici pălăria nu e deloc potrivită. Lungimea rochiei este corectă, dar ciorapul este mult prea mat!”, a comentat Cătălin Botezatu.

“Dress-ul transparent, eventual cu dungă fină, nu era tocmai varianta fericită, chiar dacă este deliciul prezentărilor de modă. E totuşi o înmormantare”, i-a răspuns Andreea Tincu lui Cătălin Botezatu în dreptul la replica ce îi aminteşte celui din urmă, în mod subtil, că există o diferenţă între creaţiile prezentate pe podiumuri de modă şi cele realizate pentru a fi purtate ca haine de zi sau festive.

“100% dintre clientele mele poartă dress mat, nu aş putea să îţi zic de ce nu vor dress transparent, cu luciu. Am văzut că totuşi ai apreciat lungimea rochiei. Mai mult, bănuiesc că ai fost mândru de faptul că Prima Doamnă Carmen Iohannis a purtat un produs creat de un designer român, la un eveniment de o importanţă mondială”.

„În primul rând este o muncă de echipă în spatele oricărei ţinute şi atunci este cumva supărător să îi vezi şi pe ceilalţi supăraţi. Cătălin nu este critic de modă (…)”, a explicat Andreea Tincu motivul pentru care i-a răspuns lui Cătălin Botezatu.

Oare Botezatu a mai făcut şi altceva afară de chiloţi?

Postările de pe pagina creatoarei din Iaşi, în care puteau fi văzute fotografiile cu cele două ţinute vestimentare ale lui Carmen Iohannis, au fost primite cu admiraţie de către urmăritorii Andreei Tincu. “În sfârşit, Prima Doamnă are o ţinută corectă pentru evenimentul uriaş la care a participat! Bravissimo, Andreea Tincu”, comentează cineva, în vreme ce o altă persoană scrie: “Eu am apreciat că a ales un designer român, mi-a şi plăcut. Nu îmi place mereu, dar e chestie de gust, la partea cu eticheta sunt mai relaxată. Din păcate noi nu putem sa ne bucuram pentru reuşită unui coleg, noi alegem sa găsim nod în papură pentru ca, bineînţeles, noi puteam mai bine…dar nu ne-a interesat. Felicitări!”

O altă cunoscută creatoare de modă din Iaşi, Cristina Nichita, o susţine pe Andreea Tincu: “Felicitări, Andreea! Numai cine nu ştie cum e să faci haine prin corespondenţă spune aşa ceva. Este o vorbă din bătrâni care spune: vulpea care nu ajunge la struguri, spune că sunt acri. Succes, spor şi inspiraţie!”, în vreme ce o altă susţinătoare a Andreei Tincu întreabă şi trage o concluzie: “Cătălin Botezatu a mai făcut şi altceva în afară de chiloţi? De data asta (n.r. Carmen Iohannis) chiar a fost îmbrăcată conform evenimentului”.

Andreea Tincu lucrează pentru Carmen Iohannis încă din primul mandat al preşedintelui Iohannis. Îi cunoaşte preferinţele în materie de vestimentaţie şi că respectă cerinţele impuse de evenimentele la care Carmen Iohannis îl însoţeşte pe preşedintele României.

La fel spune şi Irina Schrotter, al cărei brand este de aproape un deceniu furnizor al Casei Regale a României: “Bănuiesc că nu sunt singurul furnizor pe direcţia asta al Casei Regale, dar nouă ni se trimite o listă cu evenimentele pe lunile următoare şi ni se spune ce fel de ţinută ar trebui să fie: cocktail dress, evening dress, eveniment de zi, de seara, ni se precizează lungime, alte culori dacă sunt impuse şi noi trimitem direct ţinuta”.

Irina Schrotter: În Iaşi s-au format foarte mulţi designeri

Este o coincidenţă faptul că designeri din Iaşi o îmbracă atât pe Prima doamnă a României cât şi pe Alteţa Sa, Custodele Coroanei?, am întrebat-o pe Irina Schrotter în acest an, timpul festivalului Romanian Creative Week organizat de ea, la Iaşi. “Nu ştiu dacă este o coincidenţă. Iaşul a avut Romanian Fashion Week. Şi asta a fost o platformă care a format foarte mulţi designeri. Andreea Tincu, de exemplu. Andreea Tincu este un designer care a apărut prima dată pe podium la Romanian Fashion Week, în colecţia mea, ca designer al brandului meu, şi apoi a avut colecţia ei pe podium, chiar în aceeaşi ediţie. Iaşul a format foarte mulţi designeri vestimentari”.

Alteţa Sa Margareta a purtat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a o ţinută semnată de Irina Schrotter

Şi Alteţa Sa Margareta a purtat la funeraliile Reginei Elisabeta a II-a o ţinută semnată de Irina Schrotter, iar postările pe paginile de socializare ale creatoarei de modă au fost primite cu laude. „Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei române , împreuna cu Principele Radu la funeraliile Reginei Elisabeta a IIa. Aici împreuna cu Tony Blair, fostul premier al Marii Britanii, şi soţia sa Chelsea, în transmisia BBC. Onoraţi să asigurăm ţinuta Majestăţii Sale, în calitate de Furnizor oficial al Casei Regale a României”, este explicaţia care însoţeşte fotografia cu Majestatea Sa purtând ţinuta de doliu la înmormântarea regală.

 „Brandul meu este furnizor al Casei Regale, cred că am intra în al nouălea an. Am început colaborarea cu Principesa Margareta în an aniversar, când a împlinit regele cred 80 de ani, atunci am făcut prima rochie verde, ţin minte şi acum. Ce m-a bucurat pe mine este că Principesa, Alteţa Sa acum, este foarte deschisă şi experimentează, a acceptat propunerile noastre şi le-a purtat tot timpul într-o manieră regală. E unică în felul în care ştie să poarte şi să se comporte în orice situaţie. Pentru noi este o onoare şi o bucurie să o vedem, aşteptăm tot timpul fotografii de la apariţiile în care poartă creaţiile noastre şi ne bucurăm, pentru că este un ambasador al României şi vrem cu toţii ca ambasadorii noştri să ne reprezinte la nivel cu toţi ceilalţi lângă care vin alături. Şi mie mi se apre că e unul dintre ambasadorii frumoşi pe care România îi are şi pe care ar trebui să îi folosească mai mult”.

Comentarii