Rezultate finale Cupa Vacanței la șah

miercuri, 06 iulie 2022, 09:20
2 MIN

Cupa Vacanței la șah s-a disputat vineri 1 iulie, la Casa socială a bisericii din Uricani și a adunat la masa de joc copii de la vârsta de 5 ani până la adulți pasionați de "sportul minții". Au fost 3 turnee, cu un total de 50 de participanți, de la Cluburile din Iași, Miroslava, Roman și Bârlad.

Astfel, la copiii cei mai micuți, de 8 ani, câștigatori au fost: Alexandra Tacu de la CS Sfinxul Iași și Darius Balan de la Asociația Împreună pentru Miroslava.

La copiii până în 12 ani, la băieți, s-a detașat un câștigător, David Popescu, de la ACS Cotnari Chess Academy Iași, iar la fete Alina Corduneanu, de la Asociația Împreună pentru Miroslava.

La turneul pentru jucători legitimați, campion a fost Ioan Apostol, iar la fete, Maria Apostol, ambii reprezentanți ai Asociației Împreună pentru Miroslava și ACS Pionii Regelui Românești.

La finalul competiƫiei organizatorii au declarat că evenimentul a fost o reușită și datorită sprijinului părintelui Cristian Vasile de la parohia din Uricani și partenerului FIZIOTOP, care promovează un stil de viață sănătos în rândul șahiștilor!

Copiii din Miroslava pasionați de șah sunt invitați la Clubul de șah al Asociației Împreună pentru Miroslava în fiecare marți și joi, între orele 18.30-20.00 și în perioada vacanței, iar informații se pot obține de la profesor de șah, Apostol Alin, tel 0745/952667.

Comentarii