Riscă să-și petreacă toată tinerețea în Penitenciar după ce a ucis un bătrân

miercuri, 24 noiembrie 2021, 02:58
1 MIN
 Riscă să-și petreacă toată tinerețea în Penitenciar după ce a ucis un bătrân

Un tânăr de nici 30 de ani riscă două decenii de închisoare după ce a ucis un bătrân pentru a-l jefui. Gabriel Roman a fost trimis în judecată pentru omor, faptă pedepsită de Codul Penal cu închisoarea pe un termen cuprins între 10 şi 20 de ani. Dosarul a fost înregistrat ieri pe rolul Tribunalului, urmând să fie stabilit primul termen al procesului.

Faptele de care este acuzat Roman s-au petrecut la sfârşitul lunii trecute. Pe fondul consumului de alcool, tânărul ar fi hotărât să-l jefuiască pe M.D., un bătrân de aproape 90 de ani din Mogoşeşti. Acesta locuia singur, într-o casă situată la marginea satului. Roman ar fi aşteptat ca bătrânul să se culce şi să adoarmă, înainte de a intra în casă. Totuşi, tânărul pare să se fi grăbit, el fiind surprins de bătrân în timp ce căuta banii păstraţi de acesta în casă. Roman şi-a atacat victima, întâi lovind-o cu pumnii şi cu picioarele, iar apoi sugrumând-o.

Tânărul a părăsit locuinţa lui M.D. cu 20.000 de lei, bani ţinuţi în casă de bătrân. Ucigaşul a fost prins după mai puţin de o săptămână. După comiterea crimei, tânărul plecase la Braşov, pentru a se distra cu banii furaţi.

Comentarii