Românca Gabriela Ruse, eliminată în turul doi la Birmingham

joi, 16 iunie 2022, 20:39
1 MIN
 Românca Gabriela Ruse, eliminată în turul doi la Birmingham

Jucătoarea de tenis Gabriela Ruse (53 WTA) a fost eliminată, joi, în turul doi al turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham.

Ruse a fost învinsă de Shuai Zhang (China – locul 54 mondial), scor 6-2, 2-6, 7-5. Premiul pentru prezenţa în turul doi este de 3.800 de dolari şi 30 puncte WTA.

În schimb, Simona Halep, locul 20 mondial şi favorită 2, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Birmingham. Halep a învins-o în optimi pe britanica Harriet Dart, locul 106 WTA, scor 6-3, 6-2, într-o oră şi două minute. Dart a condus cu 2-0 în primul set. În runda următoare, Simona Halep o va întâlni pe sportiva din Marea Britanie Katie Boulter, locul 141 WTA.

Tot miercuri, a acces în sferturi Sorana Cîrstea, locul 36 WTA şi favorită 6, care a învins-o în turul doi pe sportiva sârbă Aleksandra Krunic, numărul 103 mondial, scor 6-1, 6-1. În runda următoare, Cîrstea o va întâlni pe câştigătoarea meciului Catherine McNally (SUA, 197 WTA) – Donna Vekic (Croaţia, 92 WTA).

Premiul pentru participarea în sferturile de finală este de 6.200 de dolari şi 60 de puncte. Jucătoarele eliminate în turul doi primesc câte 3.800 de dolari şi 30 de puncte.

 

 

 

Comentarii