Românii au cinstit Ziua Mondială a Toaletelor

vineri, 20 noiembrie 2020, 14:08
3 MIN
 Românii au cinstit Ziua Mondială a Toaletelor

* Unii cetăţeni şi-au construit case de vacanţă în care au petrecut câteva zeci de ore, nu mai mult, la câte un sfârşit de săptămână, însă toţi cetăţenii petrec aproape un an din viaţă, după cum arată statisticile, stând aşezaţi pe diverse closete. Vorba vine, că mai există zone de pe glob în care aceste minuni ale civilizaţiei încă n-au pătruns, iar băştinaşii petrec aceeaşi perioadă din viaţă stând pe vine după tufe, cu un par într-o mână, în caz că apare leul, câinele, vraciul ori nevasta. Anual, pe 19 noiembrie, sunt sărbătorite closetele; ieri a fost "Ziua Mondială a Toaletelor", patronată de ONU; mulţi compatrioţi au ţinut să o marcheze, în ciuda pandemiei şi, pe alocuri, a penuriei de hârtie igienică. Deţinem informaţii:

* Sătenii din reprezentativa localitate Consumatori au ciocnit, ieri, în cinstea tuturor cabinelor din curţi, care le-au stat alături, zi şi noapte, în vremuri de mare nevoie, şi care i-au ajutat să se descurce mai mult decât onorabil în perioade de restrişte, când nu mai aveau în crame, cămări sau beciuri decât pufoaicele.

* Şi omologii lor din Machitori au organizat o manifestaţie de susţinere a cabinelor de lemn din fundul curţilor; ei au purtat măşti pe nas nu din pricina pandemiei, ci pentru că aşa intră ei întotdeauna în respectivele cabine, în care deodorantele de încăpere nu rezolvă nimic.

* De Ziua Mondială a Toaletelor, sătenii din Puturoşi s-au adunat în faţa casei edilului Eugeniu Pupăză şi i-au spart geamurile cu pietre, fiindcă acesta, în timpul campaniei electorale, a promis că va face rost de fonduri europene pentru ca toate gospodăriile să aibă canalizare şi apă curentă în loc de latrine din scânduri; toţi au venit la miting îmbrăcaţi, simbolic, în pufoaicele lor atât de îndrăgite.

* Cu aceeaşi ocazie, primarul din Acarieni a ţinut un scurt discurs pe terasa bufetului "La acarianul grăbit", în care a ţinut să amintească asistenţei că în lume există multe ţări în care este criză de hârtie igienică, pe fondul pandemiei. Cei prezenţi s-au arătat nedumeriţi de vorbele lui, iar unii au scos telefoanele şi au căutat pe Internet, să afle ce înseamnă "hartie igienica". Toţi au răsuflat uşuraţi aflând că producţia de porumb a acestei toamne satisface toate nevoile.

* Ca un detaliu picant, trebuie să amintim că mulţi dintre sătenii pomeniţi mai sus au, la casele lor, în privatele din lemn, ciucălăi legaţi cu lanţ de o scoabă fixată în perete, cam cum sunt cănile de la fântâni, să nu-i fure nimeni. Soţia edilului pomenit mai sus a interpretat greşit denumirea evenimentului şi şi-a obligat bărbatul să-i cumpere mai multe toalete noi, de seară, cu fir lucios, şi câteva sticle cu apă de toaletă.

Comentarii