Romeo şi Julieta, în varianta modernă. Doi tineri iubiţi au încercat să se sinucidă într-o pensiune

vineri, 08 februarie 2019, 02:50
4 MIN
 Romeo şi Julieta, în varianta modernă. Doi tineri iubiţi au încercat să se sinucidă într-o pensiune

Adolescenţii aveau 18 ani. Părinţii lor nu erau de acord cu relaţia. Cei doi erau cazaţi într-o vilă din Suceava şi au încercat să se omoare cu medicamente. „O astfel de decizie poate avea un rol contagios asupra celuilalt partener, dar şi un inductor persuasiv, iar cei doi să vadă moartea ca un act eliberator de sub presiunea părinţilor, a regulilor”, arată Daniela Mitrofan, psihoterapeut ieşean.

Doi adolescenţi ieşeni în vârstă de 18 ani, M.M. şi B.I., au încercat zilele trecute să se sinucidă din cauza faptului că părinţii nu erau de acord cu relaţia lor. Aceştia au plecat de acasă, s-au cazat la o pensiune din municipiul Suceava pe data de 2 februarie, iar pe 6 februarie, în urma discuţiilor contradictorii avute cu familiile lor, au hotărât să recurgă la acest gest împreună, înghiţind în camera pensiunii mai multe comprimate de Paracetamol. Atunci când băiatul a realizat că li se face tot mai rău, a solicitat prezenţa unui echipaj medical care i-a transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava, unde au fost diagnosticaţi cu „intoxicaţie voluntară medicamentoasă”.

„Din discuţiile purtate cu M.D., mama apelantului şi B.R., mama fetei, acestea au relatat că nu sunt de acord cu relaţia dintre tineri, cei în cauză plecând de la domiciliu fără să le spună părinţilor. Totodată, M.D. a relatat că fiul ei, M.M., a părăsit de mai multe ori domiciliul, fără a le comunica părinţilor. În cauză s-a întocmit dosar penal privind comiterea infracţiunii de «vătămare corporală din culpă»”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava. Adolescenţii au ajuns în cursul nopţii la unitatea medicală din Suceava, unde au fost stabilizaţi în Unitatea de Primire a Urgenţelor, însă nu au rămas internaţi. „Pacienţii au fost consultaţi, dar după finalizarea investigaţiilor au semnat pe propria răspundere că nu vor să rămână internaţi”, a precizat dr. Mircea Macovei, directorul medical al SJU Suceava. Specialiştii spun că, în general, tentativa de suicid cu medicamente arată dorinţa de a suferi cât mai puţin, existând teama de durere.

Fenomenul sinuciderii în doi

Decizia de a se sinucide împreună este cunoscută ca fenomenul de „suicid în doi”, la care îndrăgostiţii apelează atunci când consideră că întâmpină dificultăţi sau obstacole peste care nu pot trece, cum ar fi şi în acest caz neacceptarea relaţiei de către părinţi. „O astfel de decizie poate avea un rol contagios asupra celuilalt partener, dar şi un inductor persuasiv, iar cei doi să vadă moartea ca un act eliberator de sub presiunea părinţilor, a regulilor. Neavând control şi rol de decizie în alte aspecte ale vieţii lor, sinuciderea este văzută ca unica modalitate de a mai salva iubirea dintre cei doi”, a explicat Daniela Mitrofan, psihoterapeut ieşean. Specialiştii susţin că adolescenţii recurg la astfel de gesturi pentru că, în această perioadă a vieţii, abilitatea de a soluţiona conflictele este slab dezvoltată, sinuciderea fiind văzută ca o soluţie pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, fiind totodată şi o modalitate prin care atrag atenţia părinţilor că se luptă cu o suferinţă. „A fi adolescent este de cele mai multe derutant şi terifiant deoarece emoţiile sunt trăite cu o intensitate extremă, iar orice experienţă sau situaţie prin care adolescenţii trec poate fi trăită atât de intens încât raţiunea este întunecată, şi nu văd decât o singură soluţie de a rezolva problema.

Când încercăm să găsim soluţii, simţim că nu avem control asupra noastră, asupra deciziilor pe care le luăm, sinuciderea putând fi văzută ca o altă soluţie pentru a rezolva o problemă, dar şi pentru a atrage atenţia părinţilor că nu ne simţim ascultaţi, acceptaţi”, a completat psihoterapeutul. De asemenea, perioada adolescenţei este una solicitantă atât pentru adolescenţi, cât şi pentru adulţii din preajma lor, deoarece în acest timp „creierul se dezvoltă într-un ritm accelerat, activitatea hormonală este intensificată şi încercăm să descoperim cine suntem şi ce vrem, ne testăm limitele şi dorim să explorăm necunoscutul”. Psihoterapeutul recomandă părinţilor ca în astfel de cazuri să discute cu copiii lor, să le asculte povestea şi să empatizeze cât mai mult cu aceştia, deoarece cu cât se vor împotrivi mai mult relaţiei, cu atât mai mult va creşte şi distanţa emoţională dintre ei şi copii. După astfel de episoade, specialiştii recomandă terapia psihologică, ce va consta în şedinţe în care părinţii şi adolescenţii vin să lucreze împreună, existând şi şedinţe individuale pentru fiecare în parte. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii