Să ne pregătim pentru ce-i mai rău

Nu mai circul cu maşina prin oraş decât în situaţii de urgenţă. Folosesc transportul public local. Care nu-i grozav, nici pe departe, dar nici dezastruos. Pierd mai mult timp pe drumuri, deşi nu cu mult având în vedere traficul de la anumite ore, dar câştig o grămadă de lucruri: economisesc banii de combustibil care a ajuns aproape un lux, sănătate şi tonus mai bun din moment ce fac mai multă mişcare obligat să merg mai mult pe jos, iau contact direct mai des cu oamenii, îi cunosc mai bine şi, nu în ultimul rând, contribui un pic şi la reducerea poluării. Plus, deloc neglijabil, îmi educ voinţa. Voinţă care mă va ajuta cu siguranţă să fac faţă unor probleme şi mai mari care stau rânjind după colţul istoriei.

Da, ne aşteaptă vremuri grele. Pe toţi, tot globul. Norii unei mini apocalipse se întrevăd deja. Nu mai vorbim de crize locale sau crize sectoriale, ci de una care va mătura tot, care va afecta direct probabil peste 80 la sută din populaţia globului, indiferent de geografie. Evident, unele zone deja sărace vor suferi disproporţionat de mult, se vorbeşte deja de spectrul foametei care va afecta sute de milioane de oameni, dar drama va fi globală.

Cauzele sunt puţin controversate, de aia nici nu se mai îndoieşte aproape nimeni de iminenţa hidrei: pandemia, războiul din Ucraina, dacă ne referim la evenimente recente, dar şi unele structurale care s-au acumulat în ultimele decenii cum ar fi creşterea accelerată a inegalităţilor, o criză a însuşi sistemului capitalist tot mai inadaptat noii economii a informaţiei, migraţia masivă, fără precedent în istorie, care afectează deja de ani buni stabilitatea socială şi implicit politică a lumii dezvoltate şi nu în ultimul rând schimbările climatice care deja produc dezastre naturale.

Şi ca şi cum nu era deajuns, nu există în acest moment nicio soluţie asupra cărora decidenţii lumii să fi căzut de acord. Dimpotrivă, cresc mai degrabă divergenţele dintre ei decât voinţa comună de a găsi o cale de ieşire.

Prin urmare, vrem, nu vrem, realitatea ne va forţa să ne schimbăm. Va trebui să devenim mai austeri şi, de ce nu, mai solidari. Să renunţăm la tot felul de mofturi, la concedii scumpe, la multe produse şi servicii pe care doar presiunea socială ni le-a impus ca acoperire pentru nevoi reale, când ele nu sunt menite decât să satisfacă o imagini de sine prost închipuită şi, de ce nu, va trebui să mai renunţăm şi la o parte din vicii.

Şi, nu în ultimul rând, va trebui să începem să fim mai atenţi unii cu alţii şi să reînvăţăm solidaritatea. Vremurile tulburi şi greutăţile vieţii pot scoate uneori ce-i mai rău din noi, dar de multe ori ne fac mai umani.

La anumite intervale de timp, istoria pare să-şi iasă din minţi. Nu suntem departe, dimpotrivă, de un asemenea moment. Îl întrezărim şi îl simţim deja, dar e abia începutul. Nu ştim cât va dura mica apocalipsă, nu ştim de fapt nici cât de mică sau mare va fi şi nici cum voi ieşi din ea. Cei care vom ieşi. Dar ne putem pregăti, învăţând sau reînvăţând să fim mai buni. Cu ceilalţi şi cu noi înşine.