De Sănătate

Punem punctul pe știi

Se poate verifica şi în România dacă un medicament este contrafăcut

marți, 04 septembrie 2018, 20:45
2 MIN
 Se poate verifica şi în România dacă un medicament este contrafăcut

Sistemul Naţional de Verificare a Medicamentelor, menit să protejeze pacienţii împotriva medicamentelor contrafăcute, a devenit operaţional, conform unei comunicări a Organizaţiei de Serializare a Medicamentelor din România (OSMR). 

După cum explica Dan Zaharescu, preşedintele OSMR, la începutul anului, când a fost lansat Sistemul, acesta presupune existenţa unei baze de dată cu seria cutiilor de medicamente, iar atunci când un medicament va fi cerut la farmacie, farmacistul va putea să verifice seria acestuia pentru a vedea dacă este valid sau contrafăcut. Acesta adăuga că, în cazul în care medicamentele sunt contrafăcute, vor fi anunţate structurile responsabile de siguranţa circulaţiei acestora şi vor fi începute investigaţiile necesare. „Rugăm companiile deţinătoare de autorizaţie de punere pe piaţă în România şi eventualii lor parteneri de înrolare să înceapă să încarce cât mai curând posibil pachetele de date referitoare la medicamentele destinate pieţei din România către

Hub-ul European, inclusiv ale acelora care au fost deja produse şi expediate de lanţurile de distribuţie, pentru a realiza o implemenare de succes a proiectului. Dorim să amintim faptul că faza pilot se află acum în curs de defăşurare şi va continua până la 31 octombrie 2018“, se arată în comunicarea dată. Noul mecanism de verificare presupune şi o adaptare a liniilor de fabricaţi, pentru că după introducerea medicamentelor în cutie se imprimă pe ea un cod matriceal, care va conţine date unice de identificare a cutiei respective. Proiectul a devenit posibil prin conectarea Sistemului românesc cu cel European deja funcţional.

Comentarii