Şefa Serviciului Dezvoltare de la Aeroportul Iaşi, suspectă de infectare cu noul coronavirus

vineri, 02 octombrie 2020, 08:37
1 MIN
 Şefa Serviciului Dezvoltare de la Aeroportul Iaşi, suspectă de infectare cu noul coronavirus

Şefa Serviciului Dezvoltare, Oana Raluca Stafie (Cojocaru în urma divorţului), se află în regim de autoizolare, la recomandarea Direcţiei de Sănătate Publică. Ea se numără printre participanţii la şedinţa de marţi a rebelilor PSD de la Ciric, care îl contestă pe Maricel Popa la preşedinţia filialei ieşene a partidului. La întrunire a participat şi directorul general al Aeroportului, Cătălin Bulgariu, care anunţase mai devreme că nu putea fi prezent la dezbaterea unui proiect de hotărâre în comisiile de la Consiliul Judeţean tocmai pentru că este suspect de Covid-19. De altfel, el a primit rezultatul (pozitiv) al testării chiar spre sfârşitul şedinţei de la Ciric. În ce o priveşte pe Raluca Oana Cojocaru, ea a fost angajată pe postul de şef al Serviciului Dezvoltare la Aeroport în urma unui concurs finalizat cu doar câteva zile înainte de declararea stării de urgenţă. În rândul personalului administrativ de la aerogara ieşeană au fost confirmate până acum trei cazuri de infectare cu noul coronavirus.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii