Raportul amintit, între altele, susţine că felul în care a fost elaborat bugetul pe anul curent (de către Guvern) constituie o ”o abatere deliberată şi de amploare de la toate regulile fiscale instituite atât de legislaţia naţională, cât şi de tratatele europene semnate de România, consfinţind un derapaj de proporţii şi în lărgire de la exigenţele braţului preventiv al Pactului de Stabilitate şi Creştere” (http://www.consiliulfiscal.ro/ra_2017_romana.pdf). Apoi, Executivul, prin anticiparea/admiterea unui deficit structural în creştere cu 0,4% din PIB, raportat la 2017 (cf. Program de Convergenţă 2018-2021), neglijează făţiş faptul că ţara noastră este supusă ”procedurii de deviaţie excesivă de la OTM (obiectiv bugetar pe termen mediu – n.ns.) declanşată în luna iunie 2017, care recomanda pentru anul 2018 o ajustare structurală de cel puţin 0,8 pp din PIB”.

Şi ultima Opinie a Consiliului, care face referiri exprese asupra proiectului OUG de rectificare bugetară pe anul 2018, observăm că rămâne în acest ton. Ba, chiar, am putea spune că vine să răsucească efectiv cuţitul în rana Executivului, arătând că: ”Niciuna din regulile fiscale statuate de LRFB (Legea responsabilităţii fiscal-bugetare – n.ns.), cu excepţia celei referitoare la nivelul deficitului exprimat ca procent în PIB (…), nu este respectată de proiectul de rectificare bugetară.” (http://www.consiliulfiscal.ro/Opinie%20R1_CF_2018_final.pdf) Formula aleasă de Guvern – majorând simultan veniturile cu 6,4 mld. lei şi cheltuielile cu 7,5 mld. lei – conduce la un deficit al bugetului general consolidat mai mare cu 1,1 mld. lei faţă de ţinta iniţială. Care este norma legală încălcată, aflăm tot din amintita Opinie a CF (art. 12 lit. b) a LRFB): „soldul şi, respectiv, soldul primar al bugetului general consolidat, luând în considerare componentele acestuia, pentru anul bugetar următor, nu vor putea depăşi plafonul stabilit prin cadrul fiscal-bugetar din strategia fiscal-bugetară, aprobată de către Parlament”. În esenţă, rezervele manifestate de CF privesc optimismul guvernamental în legătură cu nivelul propus pentru veniturile din TVA şi accize, dar şi o tentă subestimativă a unor cheltuieli (de asistenţă socială ori cu achiziţiile de bunuri şi servicii), care ar putea fi mai mari la finele lui 2018. De altfel, încă prin raportul pe anul trecut, CF ne releva apariţia unui ”salt major” al ponderii cheltuielilor cu salariile şi cu asistenţa socială în veniturile bugetare, care a urcat, în anul 2017, cu 5,4%, faţă de 2016; situându-se la 69,1%, respectiva pondere a tins vizibil către media de 70,4% din intervalul de criză 2008-2010. CF indică şi cauzele respectivului salt.

Este vorba despre ”majorarea nominală a acestor categorii de cheltuieli comparativ cu anul precedent, respectiv cu 21,7% în cazul cheltuielilor de personal (pe fondul creşterilor salariale în sectorul bugetar) şi 13,3% în cazul cheltuielilor cu asistenţa socială, care au surclasat creşterea veniturilor bugetare de doar 7,7% comparativ cu anul precedent”. Revenind la opinia CF, de aici rezultă că dacă nu se intervine sub aspectul luării unor măsuri compensatorii, ne-am putea confrunta cu serioase riscuri de neîncadrare în deficitul bugetar de 3% din PIB. Drept urmare, intrarea în procedura ”deficitului excesiv” n-ar fi decât la un pas distanţă. Mai ales că, aruncând un ochi şi prin indicatorii oficiali ai creşterii economice (trim. I a.c.) şi văzând dinamica macroeconomică recentă, este posibil – semnalează CF – ca nivelul PIB nominal să nu fie în final chiar la nivelul avansat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză. În concluzie, toate acestea – dar şi alte elemente de factură fiscal bugetară neamintite aici – vădesc (într-o balanţă imaginară) un talger al punctelor slabe (riscuri/vulnerabilităţi) trăgând mai greu decât cel al punctelor tari.