Sfârşitul epocii PSD

La alegerile europarlamentare din mai 2019, două treimi (67%) dintre cei care au votat cu PSD au fost alegători din mediul rural şi din oraşele cu cel mult 30.000 de locuitori (de fapt tot aşezări rurale, dar declarate oraşe din raţiuni strict administrative).

În mod doar aparent surprinzător, alegătorii PNL proveneau în exact aceeaşi proporţie (67%) tot din mediul rural şi din aşa-zisul urban foarte mic. În urbanul mare, cu peste 200.000 de locuitori, PSD şi PNL practic n-au contat. Doar 15% din electoratul PNL provenea din acest mediu, şi doar 17% din electoratul PSD.

Practic PSD şi PNL au devenit partide ale ruralului. Diferenţa dintre ele o face faptul că PSD e votat preponderent de vârstnici (70% din electoratul PSD a fost compus din persoane cu vârsta de peste 50 de ani; 42% peste 65 de ani), în timp ce PNL a fost votat preponderent de tineri şi de adulţi (58% din electoratul PNL a fost compus din cei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 50 de ani).

57% din electoratul PNL e compus din persoane cu studii medii sau superioare, în timp ce 55% din electoratul PSD e compus din persoane cu studii elementare.

65% din electoratul PSD câştigă cel mult 1500 de lei lunar, faţă de 56% din electoratul PNL.

Deloc întâmplător, trei sferturi (74%) din electoratul PSD se compune din pensionari şi persoane neocupate (şomeri, persoane casnice etc.), faţă de 51% din electoratul PNL.

Acelaşi profil electoral îl regăsim la PSD şi în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Viorica Dăncilă a fost votată preponderent de persoane din mediul rural, mai degrabă vârstnice, cu nivel scăzut de educaţie – şi, potrivit statutului ocupaţional, de pensionari şi persoane neocupate.

Toate astea sugerează că profilul electoratului PSD s-a schimbat destul de mult din 2016 încoace. La alegerile parlamentare din 2016, PSD obţinea 3,2 milioane de voturi. Asta pentru că, pe lângă voturile celor din mediul rural şi ale vârstnicilor, PSD obţinea un număr semnificativ de voturi şi în mediul urban, şi în rândul tinerilor (18-34 de ani). Reamintesc că în primul tur al prezidenţialelor din 2014, voturile lui Victor Ponta au venit preponderent din mediul urban.

Între timp, PSD a pierdut masiv electoratul urban (la fel ca PNL) şi electoratul tânăr sau adult (18-44 de ani). Aceste electorate s-au reorientat parţial către PNL, dar mai ales către USR şi PLUS, care acum domină mediul urban. Acesta e motivul pentru care între 2016 şi 2019 a pierdut 1,2 milioane de voturi – voturi pe care nu mai are cum să le recupereze.

Mai grav pentru PSD este faptul că, în mediul rural, a fost dizlocuit cu succes de către PNL în rândul categoriilor active (tineri, adulţi, persoane ocupate).

PSD se află acum sub o dublă presiune demografică. În zona rurală şi a urbanului foarte mic, electoratul său (preponderent vârstnic) nu poate decât să scadă şi să fie şi mai mult înlocuit în timp de electoratul PNL. În zona urbană, tot datorită caracteristicilor electoratului propriu, PSD nu poate, la fel, decât să scadă – cu atât mai mult cu cât gradul de urbanizare al României va creşte, ceea ce e de aşteptat.

Astăzi, PSD a devenit exclusiv partidul celor pe care viitorul îi lasă în urmă. La drept vorbind, PSD a fost asta încă de la înfiinţarea lui în februarie 1990, dar până recent a fost şi partidul celor care se acomodau destul de bine cu prezentul. Astăzi în schimb, cei acomodaţi la prezent s-au reorientat către PNL, iar cei care vor împingerea ţării mai departe s-au reorientat către USR şi PLUS.

Ca partid al prezentului care ţine cont de trecut, PSD a fost dintotdeauna un partid conservator – niciodată opus schimbării, dar cerând întotdeauna ca schimbarea să se producă într-un ritm suficient de lent încât să-i poată face faţă chiar şi cei mai puţin pregătiţi pentru ea. Astăzi, ca partid orientat exclusiv spre trecut (spre vârstnici şi spre zona rurală), PSD a devenit ultra-conservator – şi, în ciuda tinereţii multora dintre membrii săi, are un aer tot mai vetust şi mai provincial. Chiar şi radicalismul noului discurs al PSD e unul al disperării, iar subtonurile lui reflectă mai degrabă resemnarea în faţa sfârşitului inevitabil decât orice altceva.

Din toate astea rezultă că, pentru prima oară din 1990 încoace, PSD a încetat să mai fie partidul dominant. Epoca lui a trecut. (Prin "partid dominant" înţeleg aici partidul în jurul căruia – sau împotriva căruia – se formează majoritatea guvernamentală.)

În mediul urban, dominante azi sunt USR şi PLUS, noile reprezentante ale viitorului (aşa cum PNŢ şi PNL au fost reprezentantele viitorului în anii ’90, poate paradoxal pentru nişte partide semnificativ mai vechi decât PSD). În mediul rural, dominant devine astăzi PNL – şi, cum mediul rural contează încă foarte mult în România, PNL e pe cale să devină (de fapt, a devenit deja) partidul dominant la nivel naţional.

PSD va rămâne, fireşte, un partid relevant – dar partid dominant nu mai are cum să fie, cel puţin nu atât timp cât îşi păstrează actualul profil electoral şi actuala orientare (utra-)conservatoare. Dar un PSD care să nu mai fie conservator şi care să se orienteze către un electoral radical diferit de cel pe care îl are acum ar fi practic un cu totul alt partid decât cel pe care îl cunoaştem din 1990 încoace.

Aşa încât, din toate punctele relevante de vedere, epoca PSD a luat sfârşit. Asta s-a văzut deja la europarlamentarele şi prezidenţialele din 2019, şi se va vedea încă şi mai clar după alegerile locale şi parlamentare din 2020.

De acum înainte PSD nu va mai fi decât cel mult un partid-balama, strivit între PNL şi USR-PLUS, care devin competitorii principali.