Simona Halep, ovaţionată de mii de spectatori pe Arena Naţională

miercuri, 17 iulie 2019, 18:35
2 MIN
 Simona Halep, ovaţionată de mii de spectatori pe Arena Naţională

Simona Halep a fost ovaţionată de peste 15.000 de spectatori pe Arena Naţională, unde jucătoarea de tenis şi-a prezentat, miercuri, replica trofeului câştigat la Wimbledon.

Îmbrăcată în echipament de joc, alb, campioana a intrat pe teren pe melodia We Are the Champions şi a trecut printr-un culoar pe care se aflau de-o parte şi de alta foşti campioni olimpici.

Pe un ecran au fost proiectate mesaje de la alţi campioni olimpici: Ana Maria Brânză, de la Campionatele Mondiale de scrimă de la Budapesta, Nicu Vlad, Camelia Potec, de la Campionatele Mondiale de nataţie din Coreea de Sud, Laura Badea, Nadia Comăneci, de la academia lui Bart Connor, iar cei peste o sută de copii din jurul fostei gimnaste au strigat în limba română "Bravo Simona!"

Prezentator al evenimentului a fost Andi Moisescu, iar imnul României a fost interpretat de Andra.

"Este o mare bucurie să vă am alături în această seară, să împărţim acest trofeu, pentru că este al nostru, este al ţării, în primul rând şi este o seară foarte specială pentru mine. Şi anul trecut a fost, dar acum este şi mai specială. Vă mulţumesc foarte mult că aţi venit. Să ne bucurăm şi să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile. Vă mulţumesc încă o dată!", a spus Simona Halep.

La ora transmiterii acestei ştiri, festivitatea de la Arena Naţională continuă.

Simona Halep a câştigat turneul de la Wimbledon, al doilea grand slam din carieră, după ce a învins-o, sâmbătă, în finală, cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Serena Williams, locul 10 WTA, după numai 55 de minute de joc. Halep a cucerit anultrecut turneul de la Roland Garros.

Comentarii