Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Centru împlinește azi 110 ani

vineri, 27 mai 2022, 19:58
2 MIN
 Statuia lui Alexandru Ioan Cuza din Centru împlinește azi 110 ani

Consacrat ca oraș al începuturilor în istoria modernă a României, aici a luat ființă primul teatru național, prima universitate, Iașul sărbătorește astăzi 110 ani de la inaugurarea ansamblului statuar închinat primului domnitor al României, Alexandru Ioan Cuza.

Ziarul independent „Fulgerul” dedica în ediția din 28 mai 1912 un spațiu amplu acestei mari sărbători la care au participat zeci de mii de români veniți din toate colțurile țării și chiar de peste munți, din Ardealul care, pe atunci, făcea încă parte din Imperiul Austro-Ungar.

Iată ce putem citi în coloanele gazetei ieșene în articolul „Alexandru Ioan Cuza, Întâiul Domnitor al Românilor”:

„La 1831 fu trimis să-și completeze studiile la Paris, unde luă bacalaureatul, se înscrise la facultatea de medicină, de unde se retrase neputând suferi disecțiile, și se înscrise la facultatea de drept.

La Paris leagă prietenii cu tinerii Români ce-și făceau studiile și educația în capitala Franciei. Acolo, ca și colegii sei, își însuși sentimentele de libertate, egalitate și fraternitate ce stăpâneau întreaga lume franceză, sentimente pe cari tinerii Români reîntorși în Țările lor, luptară – și cu succes – să le transplanteze în societatea românească”

După o trecere în revistă a perioadei din viața lui Cuza premergătoare evenimentelor din ianuarie 1859, care au dus la crearea statului român, aflăm din ziar:

„În seara de 3 ianuar, membrii partidului național din Adunarea Națională a Moldovei se întrunesc la locuința lui C. Rolla de la Cabinetul de istorie naturală, pentru a se consfătui și a hotărâ pe candidatul lor la domnie.

Neputând cădea de acord, ei vor să se împrăștie. Atunci – după unii Lascăr Rosetti Răducanu, după alții Pisoschi – le închide drumul și le spune că nu vor eși din acea încăpere până nu vor lua o hotărâre definitivă.

Se propune candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, care nici nu era față la acea întrunire, și se primește.

Procesul verbal încheiat ăn acea sară fu trimis și celorlalți deputați ai partidului național, cari lipseau de la întrunire, între cari era și Mihail Kogălniceanu. Ei aderă la hotărârea luată și subscriu procesul verbal.

Cuza, care nu urmărea această candidatură, când i se aduse faptul la cunoștință, îl lua mai întâi drept o glumă.

Mai mult, pe vesteaiasului

Comentarii