Statul român ar putea deconta repatrierea cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul UE

duminică, 14 aprilie 2019, 10:15
2 MIN
 Statul român ar putea deconta repatrierea cetăţenilor români decedaţi pe teritoriul UE

Doi deputaţi din PMP au depus, la Senat, un proiect legislativ prin care statul român ar putea deconta procedurile de repatriere pentru cetăţenii români decedaţi pe teritoriul Uniunii Europene. Prevederile iniţiativei se vor aplica cetăţenilor cu venituri care nu depăşesc un salariu mediu net.

Iniţiatorii, deputaţii PMP, Doru Petrişor Coliu şi Petru Movilă, precizează că cetăţenii români nu îşi pot permite, în majoritatea cazurilor, să aducă în ţară o persoană apropiată, decedată în străinătate, deoarece costurile pentru repatrerea acestuia sunt prea mari.

„Conform unui raport prezentat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) la finalul lui 2016 privind migraţia la nivel internaţional, România ocupă locul patru în Europa la numărul de cetăţeni care trăiesc în afara ţării. Cifrele ONU susţin că 3.4 milioane de români au emigrat în ultimii ani, respectiv 17% din populaţie, România fiind una din ţările cu cea mai mare emigraţie. Rata de migraţie este direct proporţională şi cu numărul de decese ale românilor în străinătate. MAE arată că anual se înregistrează câteva mii de decese la nivelul diasporei române.Din păcate, în cazul deceselor românilor în străinptate, statul român nu decontează absolut nimic din costul procedurilor de repatriere, care de cele mai multe ori sunt de ordinul a câtorva mii de euro. De regulă, acestea sunt estimate între 3.000 şi 6.000 de euro, cu mult peste posibilităţile materiale ale rudelor decedaţilor”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.

Aleşii PMP mai argumentează că proiectul îşi propune să sprijine românii, care nu au suport financiar în momente dificile: „Costurile estimate pentru repatrierea decedaţilor sunt cu mult peste posibilităţile a aproape 40% din români, conform ultimului barometru Eurostat din 2017”.

Aflați amănunte de pe mediafax.ro.

Comentarii