Studenţii politehnişti vor învăţa în semestrul II în sistem hibrid

luni, 14 februarie 2022, 02:57
2 MIN
 Studenţii politehnişti vor învăţa în semestrul II în sistem hibrid

Studenţii Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iaşi vor continua activitatea didactică în semestrul al II-lea în format hibrid, urmând ca predarea cursurilor să se facă în mediul online şi doar seminariile şi laboratoarele cu prezenţă fizică. Reprezentanţii Politehnicii ieşene afirmă că decizia a fost luată datorită numărului mic de cazuri de îmbolnăvire înregistrate la nivelul studenţilor şi cadrelor didactice, chiar dacă în ultima perioadă s-a înregistrat o creştere alarmantă a numărului infectărilor la nivelul Iaşului.

„Conducerea instituţiei de învăţământ superior a analizat desfăşurarea situaţiei în primul semestru şi s-a constatat că, în ciuda unei creşteri alarmante a infectărilor cu COVID-19 la nivelul comunităţii, nu a existat vreun focar major la nivelul universităţii sau în campus. Ceea ce înseamnă că regulile aplicate în primul semestru – prin implementarea sistemului hibrid – au reuşit să implice studenţii în cât mai multe activităţi didactice, fără a exista riscuri de sănătate publică”, au explicat reprezentanţii TUIASI.

Rectorul Politehnicii, prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval, explică faptul că în puţinele cazuri confirmate la nivelul facultăţilor s-a luat imediat decizia mutării activităţii didactice în mediul online pentru o grupa de studenţi în rândul cărora s-au înregistrat îmbolnăvirile, iar focare majore nu au fost înregistrate în primul semestru. „În acest context, în semestrul al doilea nu există argumente pentru a solicita Senatului modificarea deciziei de a funcţiona în sistem hibrid, respectiv cursuri online, celelalte activităţi didactice on site. Însă situaţia pandemică la nivel naţional şi regional nu ne permite să revenim cu toate activităţile onsite, respectiv desfăşurarea cursurilor în format fizic, deoarece sunt serii cu numeroşi studenţi, iar spaţiile didactice nu permit, decât în puţine cazuri, respectarea normelor de securitate sanitară”, a explicat prof. univ. dr. ing. Dan Caşcaval. Săptămâna aceasta, studenţii Politehnicii se află în vacanţă, urmând să revină în cămine şi să reia activitatea didactică de pe data de 21 februarie. Activitatea didactică se va încheia pe 5 iunie, urmând trei săptămâni pentru susţinerea examenelor până pe data 26 iunie. În toamnă, sesiunea de restanţe şi reexaminări este programată în intervalul 1 – 16 septembrie. 

Comentarii