Teatrul în educaţie şi educaţia prin teatru

Atât teatrul, cât şi educaţia moderne au în comun caracterul interactiv şi ludic. Adulţii uită adesea de caracterul ludic al existenţei umane care ne defineşte sau nu-şi mai asumă empatic roluri alături de ceilalţi, iar profesorii se plafonează într-un sistem rutinat, tradiţionalist şi conformist, într-un sistem educaţional mult prea reproductiv şi prea puţin creativ. Inventivitatea, imaginaţia şi caracterul ludic ar trebui să devină trăsăturile de bază ale reformei în educaţie.

Am identificat problemele de mai sus şi salut faptul că acestea au fost analizate prin intermediul unor conferinţe dedicate teatrului şi educaţiei, nevoii de schimbare în educaţie prin teatru, dar şi teatrului ca metodă pedagogică inovativă. În colaborare cu ştiinţele abstracte, arta (şi în special arta teatrală) pot contribui la dezvoltarea competenţelor de care tinerii au nevoie astăzi pentru a se forma ca personalitate într-un cadru flexibil, într-un mediu şcolar primitor, în contextul în care ei sunt viitorul. Odată teatrul introdus în şcoală, nu doar ca disciplină teoretică de studiu în liceele cu profil vocaţional sau prin trupele de elevi din şcoli, ci ca disciplină opţională, se va vedea cât de important este pentru profesor să fie un bun regizor, iar pentru elev să fie un bun actor, cu posibilitatea ludică de a exersa jocul de rol.

Invitaţii din cadrul conferinţei organizate la Iaşi în data de 22 noiembrie, au subliniat asemănările dintre profesor şi actor, ambii fiind puşi în situaţia de a capta atenţia, de a transmite un mesaj cu sens într-un mod care să nu plictisească şi pe care elevul să-l recepteze nu atât ca informaţie, cât emoţional, păstrându-l cât mai mult posibil în memoria afectivă. De asemenea, s-a insistat pe nevoia unui învăţământ atractiv, creativ, iar nu "recitativ". Tehnologia a acaparat atenţia elevului, telefonul mobil este peste tot, iar elevii, ca şi profesorii, îşi pierd nu doar capacitatea de concentrare, dar şi competenţele de comunicare. Trebuie să avem în vedere că nu livrăm elemente care să se descurce exemplar într-o societate robotizată, consumistă, corporatistă, ci că şcoala este în primul rând un mod de viaţă, timp de calitate petrecut împreună cu celălalt, pregătire pentru viaţă, de aceea latura teoretică a disciplinei pe care o predăm trebuie să aibă şi o componentă practică, aplicativă. Situaţiile de comunicare, exemplele, aplicaţiile reprezintă firul roşu care străbate discursul, ceea ce contează în cea mai mare măsură, şi am în vedere în primul rând faptul că procesul educaţional reprezintă o "şcoală pentru viaţă".

Mă bucur enorm că am avut prilejul să întâlnesc oameni care împărtăşesc aceleaşi valori, mai ales acum când asistăm la o degringoladă totală a sistemului educaţional, debusolarea, deruta şi nemulţumirea elevilor sau a profesorilor fiind semnalul de alarmă prin care ni se dă de înţeles că e nevoie de o reformă majoră a sistemului. Există obstacole majore în a aplica metodele inovatoare ale educaţiei prin teatru, în special în mediile defavorizate sau în lucrul cu copiii în cazul cărora s-a produs o inversare a valorilor şi nu receptează intenţiile dramatice, ci le iau ca atare. Dar dat fiind că uneori nici profesorii lor nu sunt cu mult diferiţi, sunt convinsă că, prin încredere şi colaborare, vom reuşi să relaţionăm în mod constructiv cu elevii noştri. Cu menţiunea că educaţia prin teatru e o convenţie pe care trebuie să o acceptăm, elevi şi profesori deopotrivă, pentru ca această metodă să îşi dovedească eficacitatea. Educaţia prin teatru are nevoie de nonintervenţia factorului perturbator tradiţionalist, care distruge dintr-o dată tot ceea ce cu greu, în timp şi etape succesive, asumându-ne roluri şi acordând roluri de eroi sau non-eroi elevilor noştri, am construit.

Teatrul conferă educaţiei dinamism, interactivitate, caracter participativ, metode noi; evoluăm împreună cu elevii noştri prin încercare şi eroare, respectiv prin înlocuirea ipotezelor de la care am plecat cu altele noi, având mereu aceeaşi deschidere de la începutul carierei noastre de a o lua de la capăt şi de a încerca tehnici noi. Educaţia prin teatru mai înseamnă să fii capabil să te joci, rămânând deschis provocărilor şi evitând tentaţiile metodelor autoritariste. Dar ce ne facem atunci când elevii sunt învăţaţi astfel? Trebuie să luptăm mult să-i dezvăţăm de educaţia tradiţionalistă şi atitudinea autoritară pe care o aşteaptă de la noi şi să revenim la firesc, la ludic. Să nu uităm însă că orice joc presupune respectarea anumitor reguli.

Workshopul intensiv de pe 23 noiembrie a cuprins patru module (regie, improvizaţie, vorbire şi mişcare) în cadrul cărora ne-am antrenat din plin atât corpul, cât şi mintea pentru a aplica în cunoştinţă de cauză metodele de artă dramatică la clasă. De asemenea, pentru a adapta exerciţiile învăţate în funcţie de categoriile de vârstă, solicitările şi nevoile celor pe care îi formăm. Mai mult decât atât, ar trebui să fim mai toleranţi cu elevii noştri cărora le solicităm, zi de zi, cinci sau poate şase ore pe zi, capacitatea de atenţie şi concentrare, de memorare, de gândire, de vorbire şi de mişcare.

Dana Ţabrea este profesor, doctor în filosofie şi critic de teatru (membru AICT)