Teme cu variaţiuni de la toamnă la toamnă

Cu mierea emoţiilor vernisajului abia încrustat în al său bogat C.V. şi în istoria personală cu tot mai multe file, vernisaj aureolat  de povestea sa inconfundabilă, pictorul Bogdan Bârleanu porneşte în căutarea lânii de aur ascunsă în depărtări ale închipuirii greu tangibile. Izbuteşte s-o  găsească şi să ne dăruiască din firul cel daurit pânzeturile lui policrome, în care reinventează lumea după chipul fantazărilor şi simţirilor sale. O face printr-o tenace lucrare. Se lansează cu cartuşiera imaginaţiei burduşită până la ultimul glonte, cu o putere proverbială de muncă şi cu apetitul mereu proaspăt şi provocator al nerostitului în veşmânt plastic migălit cu îndemânare de bijutier.

Pătimaş al atelierului, pictorul scoboară monastic în mai multe rânduri pe zi în chinovia sa. Nu o face ca să tragă clopotele, ori să bată toaca, ci ca să oficieze la altar. Petrece îndelungi şi pline ore sub cupola  acestui lăcaş, pe pardoseala aflată sub nivelul mării, adică a casei sale boiereşti, şi şede acolo, în faţa şevaletului, până la uitarea de sine. La capătul a multor săptămâni şi chiar luni de încordată trudă atelierul se umple de plăsmuirile sale. În acest spaţiu, ce-a fost cuibul de creaţie al părintelui său, sculptorul Iftimie Bârleanu, populat şi azi de operele sale, pictorul Bogdan îşi rânduieşte în alcătuiri ca de iconostase lucrările ce-şi cer drept la privire. Din când în când, în acest răstimp, preţuitorii zugravului de subţire deschid cu grijă uşa atelierului  şi profitând, aşa cred ei, de nebăgarea de seama a meşterului, şterpelesc câte o pânză, două, cele mai ochioase din punctul lor de vedere, din această paradă iconografică sui generis. Hărăzit a vedea nevăzutul şi cu spatele, ceea ce-i firesc la un creator, artistul aflat la lucru observă, dar se face a nu observa. O atitudine de loc întâmplătoare. Plecarea unei lucrări din atelier, fie şi pe o astfel de cale, are rostul şi importanţa sa. Aprinde tăciunii şi focul se înteţeşte, dând la iveală alte şi alte tablouri. Este acesta ecartul  de timp al elaborărilor, ce-şi au curgerea şi măsura lor. Anul se adună ghem  şi carul în care Bogdan Bârleanu  se duce să panoteze o nouă expoziţie tomnatecă e încărcat cu vârf. Recolta este mănoasă şi alegerea de fel uşoară, mai cu seamă că pictorul aspiră  să surprindă publicul la fiecare nouă apariţie cu ceva ce n-a mai văzut până atunci.

Iată a sunat ceasul şi se ridică iar cortina spectacolului expoziţional „Bogdan Bârleanu", devenit un fel de semn la toamnei ieşene. Pictorul nu inovează tematic de astă dată. Temele sale  sunt cele abordate de câţiva ani. E vorba de flori, naturi statice, de priveliştile cel insolit pitoreşti ale târgului celest, sau de vedutele veneţiene în brocarturi de nobile, de arzătoare roşuri, ori înveşmântate în griuri cu preţiozităţi melancolice. Însă componistul fantazărilor toarse din firul impresiei directe a pupilei, trecute prin retorte afective şi raţionale, se dedă voluptuos variaţiunilor pe teme date. Expoziţia toamnei anului 2018 se diferenţiază de precedentele prin rafinarea  meşteşugului artistic. Pictorul sondează culoarea în cele mai adânci fibre ale expresivităţii, revelându-le în toată splendoarea cea tainică.  Ajunge la aceste străfunduri, iluminându-le prin migăloase polizări, fără a aglomera de fel suprafeţele compuse, ci suflând duh pe pânză, presărând mişcarea vieţii chiar şi în uscăciunile  imortelelor zugrăvite predilect în producţia acestui an. Meşterindu-le în modul acesta florile ies din mineralitatea lor şi pulsează clorofilic şi policrom. Artistul nu e doar făurar de pânze, ci şi regizorul inspirat al expoziţiilor sale. El concepe dispunerea pe simeze ca pe una a dialogului peripatetic al lucrărilor, dar şi a exerciţiului contrapunctic, ceea ce conferă dinamism şi pregnanţă spectacolului de forme, culori şi întâmplări cu tâlc. Dialogul e cel al grădinii cu multiple şi fermecătoare eflorescenţe şi arome, iar contrapunctarea vine din partea miniaturilor intercalate ingenios, cu rafinamentul lor de podoabă din vechi manuscrise. Aceste policrome fotograme, timbre cum le numeşte  artistul, generează neaşteptate şi subtile euritmii, în care se prind toate tablourile.  Expoziţia lui Bogdan Bârleanu din toamna anului 2018, cea a centenarului Marii Uniri, e ofranda la templu, aceea a unor teme cu variaţiuni, ce revarsă de la un anotimp autumnal la altul sonorităţi neauzite şi sporitor încântătoare.

Grigore Ilisei este scriitor şi jurnalist