Teroare cu coarne într-o comună din Olt. Sătenii stau ascunși în case, autoritățile sunt paralizate

vineri, 19 iulie 2019, 09:36
3 MIN
 Teroare cu coarne într-o comună din Olt. Sătenii stau ascunși în case, autoritățile sunt paralizate

Un taur agresiv, care terorizează o comună de câteva luni de zile, a atacat un bătrân şi i-a fracturat coloana. Poliţiştii, primarul, precum şi pompierii au fost sesizaţi în repetate rânduri de oamenii disperaţi, însă toţi spun că nu pot face nimic. Aşa că taurul face legea pe uliţe în fiecare zi. 

Localnicii din localitatea Topana din județul Olt sunt terorizați de taurul de aproximativ 700 de kilograme. 

Proprietarul refuză să-l închidă. Oamenii spun că animalul iese cu mare ușurință din gospodăria unde ar trebui să stea închis, o ia prin livezi, prin grădinile oamenilor, iar localnicii sunt disperați, încearcă să-și țină copiii cât mai departe de gospodăria acestui om. 

Un bărbat de 68 de ani a fost atacat de taur și a ajuns în stare gravă la spitalul din Slatina, cu numeroase de fracturi de mandibulă, costale, fracturi de coloană vertebrală. Omul se află în acest moment la secția de chirurgie și a avut mare noroc că a scăpat cu viață. 

Oamenii se tem însă să mai iasă pe uliță. „Vecina, săraca, a chemat şi primăria pentru i-a distrus porumbii. A venit şi poliţia, s-a sunat la 112, dar nimic. Alţi vecini au ajuns la disperare. Pe proprietar nu-l interesează, nici nu-l leagă nici nu-l ia. A terorizat toată comuna Topana: o ia prin livezi, prin grădinile oamenilor. Sunt trei luni de când îl ţine liber. Am o nepoată de cinci ani pe care o s-o aducă în vacanţă, sunt şi oameni bătrâni. Animalul are în jur de 700 de kilograme şi ne e frică efectiv”, mărturiseşte o femeie din Topana. Polițiștii l-au amendat pe proprietar și atât. „De fiecare dată când politiştii au fost sesizaţi cu privire la respectivul animal, aspectele sesizate au fost verificate, iar acolo unde acestea s-au confirmat proprietarul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 61 din 1991”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Cristian Grigorescu. 

Primarul comunei Topana, Gheorghe Barbu, se declară depășit de situație. „Bineînţeles că s-au plâns oamenii pentru că le-a distrus culturile, că-i aleargă, dar până ieri nu s-a întâmplat niciun incident. Doar ieri a fost rănit un bărbat. I-am spus de nenumărate ori, i-am pus în vedere, poliţia i-a dat amendă de trei ori, dar n-ai cu cine să vorbeşti. Omul ăsta e mai rău decât animalul. Taurul este neînregistrat, necrotaliat, este liber şi nu poate nimeni să pună mâna pe el. Am fost şi astăzi n-am avut ce să-i facem. Nu găsim metode: am sunat la DSV şi au spus că ei nu se bagă, la ISU nu există competenţe. Nimeni nu face nimic. N-am decât mâine să mergem la domnul prefect să ne îndrume. Trebuie făcut ceva pentru că practic avem de a face cu un animal sălbatic”, a spus edilul. 
Citeşte întreaga ştire: Bătrân din Olt, rănit de un taur periculos. Animalul terorizează de trei luni satul iar autoritățile nu pot să-l oprească

Comentarii