Teroare în clasă: O cunoscută actriţă, bătută de elevi în clasă, la Iaşi

miercuri, 20 februarie 2019, 02:50
4 MIN
 Teroare în clasă: O cunoscută actriţă, bătută de elevi în clasă, la Iaşi

Cazurile tot mai frecvente de agresiuni psihice sau chiar fizice asupra cadrelor didactice din partea elevilor sau părinţilor produc, în sfârşit, o reacţie oficială. Nu din partea guvernanţilor, din păcate, ci din partea sindicatelor. USLIP Iaşi a demarat o inedită campanie în sprijinul profesorilor aflaţi în astfel de situaţii umilitoare. Campania cuprinde publicarea unei serii de articole tematice, dar şi realizarea unor materiale video cât mai percutante. Unul dintre acestea: un film cu o cunoscută actriţă din România. Primul articol al campaniei, semnat de unul dintre cei mai titraţi specialişti în pedagogie, analizează degradarea constantă a statutului cadrelor didactice, cauzele acestui fenomen şi consecinţele lui dramatice pentru actul educativ şi pentru societate.

Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi (USLIP) a lansat o campanie de combatere a violenţei fizice şi verbale la adresa cadrelor didactice, reprezentanţii profesorilor remarcând că acest fenomen este tot mai des întâlnit în şcolile din Iaşi, dar şi în şcolile din România, în general.  Reprezentanţii USLIP îşi propun ca, până pe 31 martie, să publice o serie de articole de specialitate, interviuri şi clipuri video care să prezinte impactul negativ pe care îl au şicanele şi violenţele la adresa profesorilor. De asemenea, în perioada următoare, repre­zentanţii profesorilor anunţă că că vor realiza şi un film de scurt metraj care să prezinte acest feno­men.

„Noi avem mai multe cazuri concrete, le ştim, însă aceste cadre didactice nu doresc să li se cunoască numele. Campania aceasta o pregătim de aproximativ o lună de zile, încă de dinainte de problema de la Ploieşti (n.r. – la finalul lunii ianuarie, o profesoară a fost înjunghiată în faţa cancelariei de către un elev), iar acel incident a fost, din punctul nostru de vedere, doar cireaşa de pe tort. Această campanie este urmarea sesizărilor tot mai dese şi a unui fenomen tot mai întâl­nit, şi care are legătură cu agresiunile la adresa cadrelor didactice şi, evident, de aici cu toate consecinţele devastatoare pentru educaţie“, a menţionat Laviniu Lăcustă, preşedintele USLIP Iaşi, care a adăugat că „vom face şi un film de scurt metraj, iar în rolul principal va juca o actriţă mare din România, dar nu pot să-i divulg deocamdată numele. În momentul în care vom avea totul pus la punct şi partea de filmări, vom dezvălui mai multe“.

Specialiştii din Educaţie se alătură campaniei

Primul articol din cadrul campaniei a fost realizat de prof. univ. dr. Constantin Cucoş, directorul Departamentului pentru Pregătirea personalului Didactic de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, urmând ca în zilele următoare să fie publicat un alt articol, realizat de prof. consilier şcolar Anca Hardulea, de la Centrul Judeţean de Resurse şi Asis­tenţă Educaţională Iaşi. În cadrul articolului lui Constantin Cucoş, publicat pe paginile de internet ale USLIP Iaşi, este prezentat întregul fenoment din şcolile româneşti, pornind de la statutul tot mai degradat în societate al vocaţiei de profesor. „Dacă altădată învăţătorul era considerat un adevărat apostol al comunităţii, în prezent acesta este supus unor presiuni diverse, de la cele simbolice, ideologice, perceptive la cele de ordin statutar, profesional, financiar. «Corpul» profesoral, definit, adulat, invidiat odinioară, ca fiind un reper valoric al societăţii, a devenit acum bătaia de joc atât a actorilor antrenaţi direct în procesul educativ (elevi, părinţi), dar şi a celor care supraveghează, monitorizează sau beneficiază de activitatea lor (mass-media, decidenţi, autorităţi comunitare etc.)“, arată profesorul universitar.

Acest declin este pus pe seama sumelor de bani insuficiente educaţiei, a unei legislaţii în continuă schimbare care creează instabilitate în sistem, a influenţei politicului în şcoli, dar şi a atitudinii pe care o au elevii şi părinţii în comunicarea cu profesorii. Astfel, în aceste condiţii, profesorii îşi pierd autoritatea, statutul lor este depreciat, iar actul educaţional nu mai are cum să îşi atingă scopul. „Deprecierea poate lua, din păcate, şi aspecte patologice, prin punerea sub semnul întrebării a securităţii, inclusiv fizice, a cadrului didactic. Agresi­unile verbale, jignirile, bullying-ul din mediul virtual sau chiar atacurile fizice – dincolo sau în spaţiul şcolar etc., au devenit din ce în ce mai frec­vente. Astfel de realităţi obligă la reconsiderări normative sau la noi forme de solidarizare în vederea prevenirii sau apărării drepturilor corpului profesoral. Dacă tot i-am delegat pe profesori, noi, ca societate, să se ocupe de educaţia copiilor noş­tri, atunci să le respectăm autonomia didactică, funcţiona­lă“, concluzionează Constantin Cucoş. Scopul final al campaniei rea­lizate de USLIP este acela de a determina revizuirea legislaţiei şi stabilirea unor sancţiuni aspre care să descurajeze atacurile la adresa profesorilor. 

Comentarii