Tineri din Iaşi prinşi că au şantajat o fată să se prostitueze în folosul lor

sâmbătă, 02 iulie 2022, 09:10
2 MIN
 Tineri din Iaşi prinşi că au şantajat o fată să se prostitueze în folosul lor

Doi tineri au fost reţinuţi din cauză că au şantajat o tânără să se prostitueze în folosul lor. Ei urmează să fie auduşi astăzi în faţa judecătorilor cu propunerea de a fi arestaţi.

“La data de 01 iulie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi au efectuat 2 percheziţii domiciliare în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de proxentism şi şantaj.

Din investigaţiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că în luna ianuarie 2022, doi tineri ar fi şantajat o tânără cu distribuirea unei filmări compromiţătoare cu aceasta şi ar fi determinat-o, astfel să practice, în perioada 20-28 ianuarie a.c., prostituţia în folosul lor, pe raza municipiului Iaşi, în apartamente închiriate în regim hotelier.

În urma percheziţiilor, s-a dispus ridicarea, pentru continuarea cercetărilor, a 3.333 de lei, 2350 de euro şi a mai multor telefoane mobile.

De asemenea, cei doi tineri au au fost conduşi la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, au fost reţinuţi de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introduşi în Arestul I.P.J. Iaşi. La data de 02 iulie a.c., cei doi reţinuţi urmează să fie prezentaţi, cu propuneri legale, Parchetului de lângă Judecătoria Iaşi.

La activităţi au participat şi poliţişti ai Postului de Poliţie Dumeşti, Poliţiei Oraşului Podu Iloaiei şi Serviciului pentru Acţiuni Speciale Iaşi. Acţiunea a beneficiat de sprijinul Direcţiei de Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Cercetările continuă.”, se arată într-un comunicat al Poliţiei.

 

Comentarii