Transplantul la Iaşi, în pericol?

joi, 15 noiembrie 2018, 02:50
3 MIN
 Transplantul la Iaşi, în pericol?

Au apărut modificări şi întârzieri în legislaţia privind acreditarea centrelor de transplant din ţară: din 74 de spitale acreditate, 54 rămân luna aceasta fără acreditare. Situaţii neclare şi îngrijorătoare şi la cele două centre de transplant din Iaşi: „Sf. Spiridon“ şi „Parhon“.

Din cele 74 de spitale acreditate să facă prelevări şi transplanturi de organe, 54 rămân fără acreditare luna aceasta, conform unei comunicări a Ministerului Sănătăţii. Acestea au obţinut acreditarea în perioada 2013-2014, pentru o perioadă de 5 ani, iar acum trebuie să depună din nou documentaţia pentru a putea să desfăşoare prelevări şi transplanturi de organe. Dosarului de acreditare i-a mai fost însă adăugat anul acesta, de către Agenţia Naţională de Transplant (ANT), o serie de protocoale şi de documente care au îngreunat procedura de depunere suficient cât unităţile medicale să nu se poată încadra în termenul stabilit. Pentru că peste jumătate dintre spitale riscau să nu mai poată face recoltări şi transplanturi în mod legal, la propunerea Ministerului Sănătăţii, Guvernul a adoptat săptămâna trecută o Ordonanţă de Urgenţă prin care mai acordă, pentru încă şase luni, acreditare spitalelor pentru a putea să îşi desfăşoare activitatea în aceiaşi termeni.

„Poate dura 60 de zile“

„Consider absolut necesară acreditarea periodică a unităţilor care desfăşoară activităţi de donare, prelevare, conservare şi transplant al organelor, ţesuturilor şi celulelor de origine umană pentru siguranţa pacienţilor. În acelaşi timp, am considerat necesară acordarea unei acreditări temporare pentru ca activitatea de transplant să nu aibă de suferit. Întregul proces de evaluare poate dura până la 60 de zile, iar unităţile sanitare au primit informare din partea ANT referitoare la înnoirea acreditării. Fac un apel ca unităţile sanitare să grăbească procedurile necesare reacreditării, astfel încât să fie asigurată buna desfăşurare a activităţilor în aceste unităţi“, a precizat Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii, într-o comunicare de pe site-ul MS. Printre spitalele care trebuie să obţină reacreditarea se află şi Spitalul „Sfântul Spiridon“ din Iaşi, unde se realizează prelevări de organe, transplant de cornee şi de ficat, precum şi Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon“, unde se realizează transplantul renal.

Conform reprezentanţilor Spitalului „Sf. Spiridon“, dosarul pentru acreditarea pre­levărilor, a transplantului de cornee şi a laboratorului de imunologie, locul unde este stabilită compatibilitatea dintre donator şi primitor, a fost deja depus. În ceea ce priveşte transplantul de ficat, spitalul este acreditat pentru încă un an. „Noi am depus toată documentaţia pentru reacreditare, am făcut dosarul respectiv. La transplant de ficat nu este cazul, pentru că se face din doi în doi ani acreditarea, iar noi avem abia un an de când i-am dat drumul, deci mai avem încă un an la dispoziţie să construim dosarul. Cel pe care l-am făcut acum vizează reacreditare pentru transplantul de cornee, pentru prelevarea de organe şi pentru laboratorul  de imunologie, pentru că acolo se stabileşte compatibilitatea organului pacientului decedat cu donatorul“, a precizat ec. Ioan Bârliba, managerul Spitalului Sfântul „Sf. Spiridon“. Conform MS, majoritatea unităţilor santiare au depus dosarele la ANT şi se află în diverse etape de evaluare.

 

 

Comentarii