Un bărbat care a dispărut timp de 16 ani de rușine că nu a terminat facultatea s-a reunit cu familia

joi, 18 noiembrie 2021, 21:40
2 MIN
 Un bărbat care a dispărut timp de 16 ani de rușine că nu a terminat facultatea s-a reunit cu familia

Un chinez care a dispărut timp de 16 ani după ce nu a absolvit facultatea s-a reunit în sfârșit cu familia sa, scrie Insider.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani, care este cunoscut doar sub numele de familie, Wang, s-a reunit cu familia sa în orașul Xi’an din China pe 16 noiembrie. Xiashi News, presa local din provincia Shaanxi din nordul Chinei, a filmat reuniunea.

Într-un videoclip postat pe Weibo, versiunea chineză a Twitter, Wang plângea în genunchi și își cerea scuze mamei sale, care l-a văzut marți pentru prima dată din 2005.Potrivit unei declarații a Autorității Vamale din Xi’an, Wang a fost un elev de top în liceu în 2001. Dar în 2005, a sfârșit prin a întrerupe orice contact cu familia sa, care locuia la 10 ore depărtare în provincia Shandong. Asta pentru că s-a simțit profund stânjenit și incapabil să-și înfrunte părinții după ce a devenit dependent de jocuri video și a eșuat la facultate.

Wang a trăit timp de 16 ani fără niciun contact cu familia lui, lucrând ca muncitor cu ziua și în alte slujbe fără calificare care nu necesitau să se înregistreze la autoritățile locale.

Însă el a fost reunit cu familia sa după ce s-a prezentat la autoritățile din Xi’an pentru a-și reînnoi actul de identitate.

Oficialii au descoperit că era pe lista persoanelor date dispărute și au contactat familia sa din Shandong.
Wang a relatat că a acceptat slujbe care să-i permită să-și plătească masa și cazarea în cei 16 ani departe de casă și că nu s-a întors din cauza rușinii.Tatăl bărbatului a povestit la rândul său că a călătorit în Xi’an de cel puțin două ori pe an pentru a încerca să-și găsească fiul dispărut.

„De fiecare dată când am venit am stat în jur de-o săptămână. Am bătut fiecare stradă din Xi’an și am căutat în fiecare internet cafe. Ne-a frânt inimile că nu am putut să-l găsim.

Sursa: stirileprotv.ro

Comentarii