Un final imprevizibil

duminică, 03 ianuarie 2021, 09:30
1 MIN
 Un final imprevizibil

Când va trece pandemia, ne vom da seama că ne-am însuşit device-uri şi tehnici de care am fost încântaţi, dar ne-am îndepărtat, poate chiar ne-am înstrăinat şi de cei pe care i-am dorit aproape.

Pentru că nu am ieşit din pandemie, nu cred că pot formula un răspuns clar. Însă cele zece luni trecute au limpezit câteva idei.

Poate că efectul cel mai puternic a fost moartea atâtor milioane de oameni. Marele paradox vrea ca alte multe milioane să nu creadă în pandemie. Tot paradoxul impune, pe măsura proliferării surselor de comunicare, gruparea în masă sub lozinca „nu ştiu”, „n-am auzit”, preluarea devizei „nu-i adevărat”.

Mai mult decât pandemia de Covid 19, pandemia manipulării va fi rezistentă la orice „vaccin”. Singura terapie de succes este să admiţi că poate fi adevărat ceea ce alţii îţi spun că este fals.

Poate că distanţarea ne-a scăpat oarecum de cei pe care trebuia să-i vedem zilnic şi nu meritau. Dar ne-a lipsit de prezenţa celor dragi, dispăruţi pe neaşteptate.

Poate că ne-a determinat să fim mai eficienţi, mai productivi în meseria noastră.

Când va trece pandemia, ne vom da seama că ne-am însuşit device-uri şi tehnici de care am fost încântaţi, dar ne-am îndepărtat, poate chiar ne-am înstrăinat şi de cei pe care i-am dorit aproape.

Finalul nu poate fi acum decât imprevizibil.

Alex Vasiliu este jurnalist, muzicolog şi profesor

Comentarii