De Sănătate

Punem punctul pe știi

Un medic neurolog explică cât de important este ca în cazul unui atac cerebral intervenţia să fie cât mai rapidă

joi, 26 octombrie 2023, 21:08
2 MIN
 Un medic neurolog explică cât de important este ca în cazul unui atac cerebral intervenţia să fie cât mai rapidă

Medicul Lucian Mărginean, medic primar radiologie intervenţională la Târgu Mureş, afirmă că în cazul accidentului vascular cerebral cel mai important este timpul, în condiţiile în care pacienţii care suferă un atac cerebral pierd aproape două milioane de neuroni pe minut.

”Acea sintagmă cu «time is brain/ timpul înseamnă creier» este esenţială. În caz de stroke, mor aproape două milioane, 1,9 milioane de neuroni pe minut, vă daţi seama cât de important este să poţi să accesezi în timp util, să nu pierzi nici măcar un minut în a oferi terapia unui pacient care pierde masă neuronală”, a afirmat, joi seară, la Medika Tv, medicul Lucian Mărginean. 

Medicul a admis că nu pot exista centre destinate pacienţilor cu atac cerebral ”în fiecare orăşel”, iar în acest context el a subliniat importanţa colaborării dintre spitale şi centrele destinate tratării pacienţilor cu AVC. 

”Din păcate, resursa umană este puţin deficitară. Pot să se dezvolte mâine, să apară nu ştiu câte spitale, dar e importantă resursa umană. Se fac eforturi majore şi este lăudabil efortul Societăţii (de neurologie – n.r.) care încearcă să sprijine procesul educaţional în a forma noi şi noi medici care să poată să acceseze acest proceduri. Este stupid să beneficieze după poziţia geografică pacientul de terapia stroke-ului. Nu are nicio vină pacientul că s-a născut unde s-a născut”, a adăugat Lucian Mărginean. 

El a spus că ar face ”o ofertă convenabilă” medicilor români care au plecat în străinătate, încercând să îi convingă pe aceştia că şi în România se pot face activităţi de top, comparabile cu actele medicale care se realizează la nivel european. Medicul a apreciat că, pentru un medic, este nevoie de o ”curbă de învăţare” şi că ar fi nevoie de aproximativ doi ani pentru ca un medic să poată gestiona în mod corect cazurile de AVC, inclusiv pe cele în care apar complicaţii, el explicând, în acest context, că sunt situaţii care nu pot fi predate teoretic, ci se învaţă în timp, în acele centre în care există ”o cazuistică corespunzătoare”.

 

 

Comentarii