Caută 
5 MIN
Marcel Botez este singurul român care are o pistă de 550 de metri în curte, dar și un hangar în care se află un avion care a luptat în primul război mondial (sunt doar 4 sau 5 în toată Europa), ”parcat” lângă autoturismul Dacia cu care a fost preluat Nicolae Ceaușescu de la rezervația de zimbri, în 1988. Mașina este complet restaurată și a făcut un drum spre litoral vara trecută, avionul – cumpărat de la cineva din Germania, care n-a știut ce vinde, este încă în lucru. Celelalte avioane din hangar sunt de agrement, ambele fabricate în același lot, foarte docile, tipul de aparat de zbor care nu trădează niciodată în aer. În atelierul din curte mai sunt două avioane Tiger Moth în construcție, Marcel Botez fiind singurul din Europa care construiește acest tip de biplan. Dincolo de pasiunile lui despre care vorbește senin și cu modestie, chiar dacă se înscrie la capitolul ”unicat” în mai multe privințe, Marcel Botez are două mari realizări: Ilie și Mihai, primul pilot cu toate certificările luate, al doilea în primul an la academie. Ambii ”vaccinați” de mici cu pasiunea tatălui lor și cu teama de a nu fi banali în viață, scrie mesagerulneamt.ro
Marcel Botez s-a născut la Davideni, în comuna Țibucani, pe 15 septembrie 1972, și s-a considerat, de mic, cel mai ghinionist copil, pentru că prima zi de școală era ziua lui. A crescut de la 3, la 7 ani, într-o cabină de camion, cu tatăl lui, care lucra la canalul Dunăre-Marea Neagră, și probabil încă de atunci s-a născut în el pasiunea pentru mașini. A urmat cursurile Liceului Auto din Piatra-Neamț, care era bine cotat pe vremea aceea și a devenit șofer profesionist. Cu atenție acută pentru motoare, mecanică, viteză și cu două mari fobii: șerpii și avioanele. De cea de-a doua a scăpat acum vreo 12 ani, când se afla la Târgu Mureș, împreună cu singurul lui frate, mai mare cu 18 ani ca el – Dorel Botez, fondatorul Micromedica, la un prieten comun.
”Zoltan este poate primul român care a avut avionul lui. Eram la aerodrom și amândoi s-au uitat spre mine «Hai să facem o tură!». Aproape ne-am luptat acolo, lângă avionul lui Zoltan, el era un zdrahon, fratele meu un bărbat în puterea vârstei și m-au dus târâș la avion. Am cedat şi am zis «Dacă voi vreţi să mă ucideţi azi, am să mă urc în avion să vă fac pe plac». Eram paralizat de frică și așteptam să se întâmple ceva. A pornit avionul, ne-am și desprins și deodată liniște. M-a dus Zoltan peste Târgu Mureş, am văzut toată panorama, erau și niște iazuri care reflectau, și mi-am spus că totuși avioanele sunt făcute să zboare. Mă uitam la Zoltan, era atât de relaxat, conducea cu o mână, și după ce-am aterizat, tot drumul până la Piatra-Neamț i-am spus lui frate-miu că eu mă duc să fac școala de aviație”.
Au urmat nopți de întregi de învățat, examene, calificative și norocul de a zbura cu unul dintre cei mai mari instructori pe care i-a avut România – Traian Ungureanu, care a murit într-un accident de avion, acum 3 ani. El l-a învățat pe Marcel Botez ce se face în situații de urgență și tot felul de lucruri care nu sunt scrise în niciun manual. După ce-a devenit pilot cu acte în regulă, gândul de a avea un avion a apărut presant. Și a găsit un kit prin Slovenia, genul care trebuia montat ca mobila de la Ikea, care l-a costat 20.000 de euro, un preț bun. Ilie și Mihai, care erau mici atunci, s-au băgat cu totul în treabă și, probabil, acela a fost momentul inițiatic. Avionul a ajuns, în cele din urmă, în Polonia, iar Marcel Botez și-a cumpărat un Zenner, proiectat de un canadian, un avion cu aterizări foarte scurte, cu care a zburat vreo 8 ani, iar acum este în Cluj, la niște băieți OK.
”Eu construiesc cel mai frumos biplan care a zburat vreodată şi nu am unul”
”În general oricărui pilot îi lipsește, în fiecare zi din viață, un avion de care se desparte, asta e clar, pentru că se leagă ceva. Mi-e dor de avionul meu, dar sunt mulţumit că e acolo și că zboară. Inima mea e mai aproape de Tiger Moth, pentru că am construit deja 7, iar acum am două pe masa de lucru. Și uneori mă gândesc că eu construiesc cel mai frumos biplan care a zburat vreodată şi nu am unul. Ca orice cizmar umblu, în continuare, cu pantofii rupți. Am început convingând pe cineva din Canada să-mi dea proiectul, mi l-a trimis acasă. Pe prima pagina, în loc să te felicite că ai ales proiectul lor spunea «Atenție! Acesta nu este un avion pentru tine, ci pentru avansați!». Am sute de poze cu planșele întinse la mansardă și eu în chiloți, la două noaptea, cu cafeaua și cu țigara în trompă, întins pe planuri. A trebuit să învăţ să construiesc avionul ăla din planuri și când am crezut că sunt capabil să scot proiectul la capăt, că s-a dovedit că nu eram, chiar m-am apucat de lucru. Americanii spun în proiect că avionul se face dintr-un lemn din Carpaţii lui Dracula, dintr-un larice, sau din pinul siberian. Laricele e un copac nebun, nu-i nici brad, nu-i nici pin, nici molid, e o chestie, dar este foarte elastic şi foarte rezistent la fibră. Cele mai tari avioane de acrobație, care se înoadă pe sus, sunt avioanele full lemn, dacă n-aţi ştiut, nu de metal. Însă în proiect au fost scăpate două sau trei mere otrăvite, dar nu scăpate, puse anume. Am făcut avionul cu măsuri exacte, cu meticulozitate şi la urmă nu-mi dădea, dar nu-mi dădea cu cote grave ceva la aripi. Ei spun în proiect că orice depășește cu un milimetru cota este o piesă compromisă, mie nu-mi dădea cu vreo 12 mm adică eram departe. Eu copiam cotele, le puneam în practică şi pe avion nu dădea şi era chestia de centraj. Norocul meu a fost să dau de un canadian, fost pilot de linie, care şi-a construit un Tiger Moth în vreo 3 ani, în sufragerie. Omul asculta Mozart, de aia la ei durează 3-4 ani construirea unui avion, sunt foarte puțini care le fac. Și sunt oameni grei, oameni ajunși, cu ștaif, trecuți de prima tinerețe, care nu se duc nici la meciuri și nici la pescuit, iar în week-end, 2-3 ore, construiesc avioane. Dacă vrei să ai un Tiger Moth fie îl construiești, fie îl cumperi. Avionul ăsta este ca și cum ai avea curtea plină de mașini cu televizoare prin bord, dar undeva în spate acolo, ai și un Mustang din `62. Se referă la piloții bătrâni, la piloții nostalgici. Un tânăr niciodată n-o să se repeadă într-un biplan, el vrea un avion convențional de viteză, să facă fițe și aroganțe. Am vorbit cu canadianul, foarte amabil tipul, mi-a răspuns la toate mesajele, am vorbit și la telefon, i-am trimis poze cu tot ce-am făcut și mi-a spus istoria. El a fost la proiectant cu un inginer de aviație și atunci vânzătorii i-au dat planul real. A refăcut omul avionul și m-a îndrumat și pe mine pas cu pas, cu zeci și zeci de poze și de mesaje și am reușit și eu să fac avionul ăla. Ca să faci un avion, muncind de dimineață până seara și uneori și noaptea, durează 4 luni. E epuizant, dar e ca și cum ai fi la întâlnire cu o femeie frumoasă și ai mai lungi cafeaua. Nu poți pleca de lângă avionul ăla”.
Continuarea, pe mesagerulneamt.ro
